24 ianuarie este ziua în care sărbătorim Unirea Principatelor. Moldova şi Ţara Românească s-au unit la 24 ianuarie 1859, sub conducerea comună a lui Alexandru Ioan Cuza.
          Unirea Principatelor Române a reprezentat sinteza unui îndelungat proces istoric, pornit de la conştiinţa unităţii de neam şi limbă a românilor din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, dublată de transformările socio-politice care au avut loc pe scena europeană în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
          Conştiinţa unităţii de neam s-a făcut simţită în Principatele Române încă din secolele al XV-lea - al XVII-lea. Ştefan cel Mare numea Moldova şi Ţara Românească Vlahia şi l'altra Vlahia (cealaltă Vlahie), în vreme ce tipăriturile în limba română din a doua jumătate a secolului al XVI-lea ale diaconului Coresi erau destinate tuturor românilor, întărind astfel unitatea lor culturală. Cronicarii veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, au subliniat la rândul lor unitatea de neam şi limbă a românilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic.
          Revoluţia de la 1848 a permis apariţia primelor programe politice de anvergură ale paşoptiştilor români, care prevedeau unirea deplină a Moldovei cu Ţara Românească. Şi în Transilvania, românii adunaţi pe câmpia de la Blaj în data de 3 mai 1848 şi-au exprimat dorinţa: „noi vrem să ne unim cu Ţara!”. După înăbuşirea revoluţiei, paşoptiştii au fost exilaţi şi şi-au continuat activitatea de propagandă în statele europene: Anglia, Franţa, ţările italiene, Rusia.
          Războiul Crimeii a adus din nou în atenţia puterilor europene problema principatelor române. În timpul lucrărilor pregătitoare ale Congresului de Pace de la Paris din 1856, reprezentanţii Franţei au pus pe tapet problema unirii celor două principate, pentru a crea un stat tampon care să oprească expansiunea Rusiei şi să protejeze Imperiul Otoman.
          Franţa dorea unirea pentru a-şi putea creşte influenţa economică şi culturală în principate, Rusia pentru a slăbi Turcia şi influenţa Austriei în zonă, Prusia şi Sardinia pentru a atrage atenţia asupra dorinţei lor de creare a unei Germanii respectiv Italii unite, iar Anglia a rămas iniţial neutră. Încă de la început, s-au opus Turcia, care se temea că noua ţară va solicita mai apoi independenţa, şi Austria, deoarece nu dorea ca unirea să dea un semnal pentru românii din Transilvania şi, în plus, noul stat i-ar fi stăvilit intenţiile de acaparare a gurilor Dunării.
          Hotărârile congresului în privinţa Principatelor au fost următoarele:
               - consultarea locuitorilor în privinţa unirii, deoarece puterile care se opuneau au susţinut că aceştia de fapt nu doresc unirea.
               - trecerea Principatelor sub garanţia colectivă a puterilor semnatare.
               - libertatea navigaţiei pe Dunăre şi înfiinţarea unei comisii permanente, constituită din reprezentanţii statelor riverane.
               - înapoierea Moldovei a celor trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail şi Bolgrad.
               - întrunirea la Bucureşti a unei comisii speciale, constituită din reprezentanţii celor 7 puteri garante, cu scopul de a se informa asupra situaţiei interne a principatelor şi de a propune măsuri pentru reorganizarea internă.
               - nicio putere nu avea dreptul de a interveni cu armata în principate decât în urma unui acord general.
          Era nevoie ca unirea să fie înfăptuită printr-un energic act naţional, care să pună diplomaţia europeană în faţa unui fapt împlinit. De aceea, pe bună dreptate, V. Boerescu, în „Nationalul” din 14/26 august 1858 arăta: „Europa ne-a ajutat ... rămâne a ne ajuta noi înşine. Noi mulţumim Europei că ne-a arătat că Unirea poate fi posibilă”.
          În Principatele Române, Poarta a numit caimacami: pe Alexandru Dimitrie Ghica în Ţara Românească şi pe Teodor Balş în Moldova. Ultimul a fost înlocuit în urma decesului său cu Nicolae Vogoride. Atitudinile pe care aceşti caimacami le-au avut faţă de mişcarea unionistă au fost diferite: Alexandru Ghica a sprijinit-o şi a permis reîntoarcerea în ţară a revoluţionarilor paşoptişti, în timp ce Teodor Balş şi mai apoi Nicolae Vogoride au pornit o amplă persecuţie împotriva unioniştilor, au înăsprit cenzura şi au falsificat listele de alegeri pentru deputaţii divanului Ad-hoc, astfel încât să câştige partida potrivnică unirii.
          După un lung periplu la Pesta, Viena, Paris şi Constantinopol, Alexandru Ioan Cuza revine în ţară în iulie 1849, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica. El îşi reia imediat funcţia de Preşedinte al Judecătoriei Covurlui, iar din 1851 ocupă postul de director al Ministerului de Interne, la Iaşi, devenind un bun cunoscător al problematicilor administrative ale ţării. În 1856, este numit pârcălab (prefect) al judeţului Covurlui (astăzi Galaţi), funcţie din care va desfăşura o importantă activitate unionistă, iar un mai târziu reintră în armată, fiind mai apoi înaintat la gradul de colonel. Cuza va fi numit şi hatman, practic comandant al întregii armate moldoveneşti. Se remarcă prin cinste şi onoare dându-şi demisia din funcţia de pârcălab, în momentul când este deconspirată falsificarea alegerilor de către caimacamul Nicolae Vogoride pentru Divanul Ad-hoc al Moldovei, iar reluarea alegerilor, decisă de Marile Puteri, a dat câştig de cauză taberei unioniste. Astfel, din august 1858, Cuza reprezintă Galaţiul în Divanul Ad-hoc de la Iaşi, fiind un ferm susţinător al Uniunii între Moldova şi Valahia. În timpul consultărilor ce au avut loc, este remarcat pentru calităţile de excelent om politic, astfel că în decembrie 1858 este ales Vicepreşedinte a Adunării Elective, cea care va alege noul domn al Moldovei.
          După îndelungi dezbateri, Cuza este nominalizat de Partida Naţională drept candidat la domnia Moldovei, în defavoarea unui prinţ străin, cum anterior se pronunţaseră în Rezoluţia Divanurilor Ad-hoc. În ziua de 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza întruneşte unanimitatea voturilor, devenind astfel noul Domnitor al Moldovei, „om nou la legi noi” - după cum aprecia Mihail Kogălniceanu.
          Această victorie a avut un puternic răsunet, ceea ce a făcut ca mişcările radicale unioniste din Ţara Românească să apeleze la sprijin popular ca soluţie pentru a asigura victoria cauzei naţionale. Dezbaterile Adunării Elective s-au ţinut sub presiunea mulţimilor care manifestau pentru unire, astfel că într-o şedinţă secretă se propune alegerea domnitorului Moldovei, profitându-se de ambiguitatea Convenţiei de la Paris, care nu preciza ca domnii aleşi în cele două Principate Române să fie diferiţi. Într-o şedinţă publică, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă din Ţara Românească îl alege în unanimitate Domnitor pe Alexandru Ioan Cuza. Astfel, prin dubla alegere se înfăptuieşte Unirea Principatelor Române.
          Situaţia creată în cele douã Principate a fost obiectul Conferinţelor de la Paris din 26 martie - 7 aprilie şi 25 august - 6 septembrie, unde, în final, a fost recunoscută dubla alegere de către toate puterile europene. Un rol important în realizarea acestui obiectiv, în lipsa unor reprezentanţe diplomatice, l-au avut misiunile speciale, trimise în capitalele europene pentru a explica faptele şi a purta tratative cu Puterile semnatare ale Tratatului de la Paris.
          Recunoaşterea internaţională a dublei alegeri şi a Unirii depline deschidea perspectiva înfăptuirii României moderne. Un sprijin deosebit de important în punerea în practică a marilor reforme l-a avut domnitorul din partea cabinetului condus de către Mihail Kogălniceanu (12/24 octombrie 1863 - 26 ianuarie / 7 februarie 1865).
          In decurs de numai şapte ani, politica reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza a dus la unificarea legislativă şi administrativă a Principatelor, la modernizarea societăţii româneşti şi a deschis calea realizării dezideratelor naţionale majore: independenţa şi unitatea deplină a românilor.

ALEXE ILEANA - ofiţer specialist, consilier juridic

Bibliografie:
          - http://media.ici.ro/history/ist07_03.htm
          - http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza
          - http://www.edusoft.ro/rol/Unirea%20Principatelor%20Romane.php
          - http://www.lumea-copiilor.ro/enciclopedie/unirea_principatelor/unirea_principatelor.php
          - http://www.onlinegallery.ro/expozitie-tematica/150-de-ani-de-la-unirea-principatelor-romane/muzeul-national-cotroceni