„Constituţia şi legile fundamentale sunt planul
în temeiul căruia Naţiunea a hotărât să lucreze spre fericirea ei”
Vattel

          

          „Ziua Constituţiei României” celebrată la data de 8 decembrie marchează începutul construcţiei durabile a statului de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.
          Constituţia României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi autorităţile publice fundamentale.
          Cuvântul „constituţie” derivă din limba latină, în care „constitutio” însemna „aşezare cu temei", „starea unui lucru".
          Plecând de la acest sens comun, în dreptul roman din timpul imperiului cuvântul „constitutio” a fost folosit pentru a desemna legile care emanau de la împărat, chiar dacă ele nu se refereau la organizarea şi funcţionarea statului.
          Mai târziu, în evul mediu, acest cuvânt reapare în limba ecleziastică pentru a desemna anumite reguli monahale.
          După o lungă eclipsă, el este întâlnit apoi în secolul al XVIII-lea, când i se atribuie însă un sens nou.
          Luptând împotriva absolutismului monarhic şi pentru abolirea privilegiilor feudale, spiritele progresiste ale vremii au desemnat prin noţiunea de „constituţie” numai acele legi care, reglementând organizarea şi funcţionarea statului, limitau puterea monarhului şi garantau anumite drepturi şi libertăţi fundamentale individului. Acest mod de a concepe noţiunea de constituţie este limpede exprimat de Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 în care se arăta că „Orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are constituţie”.
          Revoluţiile americană şi franceză din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea nu s-au mărginit să proclame necesitatea limitării puterilor guvernanţilor şi recunoaşterea unor drepturi fundamentale indivizilor, ci au căutat să găsească şi procedee juridice cât mai eficace pentru realizarea acestui scop.
          Ideea că normele constituţionale trebuie cuprinse în legi scrise şi sistematice (adică astfel alcătuite, încât să includă într-un cadru ordonat şi unitar toate reglementările relative la organizarea şi funcţionarea puterii publice şi a raporturilor ei cu cetăţenii) a fost o consecinţă a acestor preocupări. Ea s-a născut din convingerea că numai o constituţie scrisă, prin precizia şi claritatea ei, putea fi o armă de luptă eficace împotriva abuzurilor puterii absolute. Se considera că acest scop va fi realizat din momentul în care drepturile individuale vor putea să fie clar definite şi, deci, fiind cunoscute, vor putea fi apărate. De aceea, Thomas Paine spunea: „Nu există constituţie dacă ea nu poate fi pusă în buzunar”. La încetăţenirea acestei idei a contribuit de asemenea şi teoria, curentă la acea epocă, privitoare la contractul social. Considerând constituţia o reeditare a contractului social, literatura politică progresistă de atunci a ajuns la concluzia că textul ei scris este superior legilor şi oricărui act normativ emis de organele statului. Astfel se ajungea să se afirme nu numai necesitatea constituţiei scrise, dar şi supremaţia ei juridică faţă de orice alte norme juridice.
          Concepţia care vede în constituţie o lege sistematică înzestrată cu supremaţie juridică faţă de toate celelalte acte normative şi deci cu o stabilitate mai mare decât acestea, dar care se mai caracterizează şi prin faptul că are ca obiectiv înfăptuirea unui ideal politic bine definit: acela al limitării puterilor guvernanţilor şi al garantării drepturilor şi libertăţilor individuale, a devenit, începând cu secolul al XVIII-lea, o idee forţă, pe măsură ce cercuri tot mai largi ale societăţii şi-au însuşit-o. Astfel, treptat, pentru spiritele progresiste, ideea de libertate a ajuns să fie indisolubil legată de ideea de constituţie. Din ce în ce mai numeroşi erau cei care erau convinşi că libertatea fără constituţie este un ideal irealizabil.
          Prima constituţie, în sensul modern al acestui cuvânt, a apărut în Anglia şi consta din obiceiuri juridice şi dintr-un număr de acte scrise, care puteau fi însă modificate prin legi ordinare.
          Printre actele scrise care se consideră că stau şi astăzi 1a baza constituţiei engleze, cel dintâi este Magna Charta Libertatum din 1215.
          Prima catedră denumită expres drept constituţional s-a creat la Ferrara în 1797, fiind încredinţată lui Giuseppe di Luza. În Franţa prima catedră de drept constituţional s-a organizat în 1834 la Paris, iar cel care preda dreptul constituţional era tot un italian, profesorul Pellegrino Rossi.
          În ţara noastră, dreptul constituţional s-a predat iniţial împreună cu dreptul administrativ, sub denumirea de drept public, dar la 1864 A. Codrescu îşi intitulează cursul publicat Drept constituţional, iar la 1881 la Brăila apar Elemente de drept constituţional de Christofor Suliotis.
          Conceptul de drept constituţional se consideră încetăţenit prin predarea şi publicarea la Facultatea de Drept din Iaşi a cursului Drept constituţional al profesorului Constantin Stere (1910) şi la Facultatea de Drept din Bucureşti a cursului de Drept constituţional al profesorului Constantin Dissescu (1915).
          Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituţie a României. După extinderea teritoriului naţional în 1918, o nouă constituţie a fost aprobată pe 29 Martie 1923. În perioada comunistă Constituţia a fost modificată de mai multe ori, în 1948, 1952 şi 1965.
          Primul document al Revoluţiei române „Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale”, din 22 decembrie 1989, a consacrat abolirea dictaturii dar nu a specificat în mod expres regimul constituţional al ţării şi nici forma de guvernământ a statului.
          La câteva zile după victoria Revoluţiei, la 27 decembrie 1989, a fost emis Decretul-lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Nici acest act normativ nu cuprinde referiri la menţinerea sau abrogarea Constituţiei din 21 august 1965.
          Adunarea Constituantă, compusă din membrii celor două forumuri legislative, care a dezbătut şi adoptat noua Constituţie, a funcţionat pe baza Decretului-lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României. Potrivit acestui decret, Adunarea Deputaţilor şi Senatul, reunite în şedinţă comună, urmau să se constituie de drept în Adunare Constituantă, pentru adoptarea Constituţiei.
          S-a stabilit alegerea unei Comisii pentru redactarea proiectului Constituţiei României formată din deputaţi, senatori şi specialişti în domeniul dreptului constituţional şi ai altor ştiinţe socio-umane, aceştia din urmă dispunând, în cadrul comisiei, numai de un vot consultativ.
          Constituţia adoptată la sfârşitul anului 1991, la doi ani de la Revoluţie, reflectă condiţiile în care a fost elaborată, precum şi ideile, concepţiile forţelor majoritare din Adunarea Constituantă, care au adoptat-o la 21 noiembrie 1991, validate de rezultatele referendumului din 8 decembrie al aceluiaşi an.
          Constituţia României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, prin vot nominal.
          Comitetul Adunării Constituante a procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin apel nominal, asupra proiectului de Constituţie a României şi a constatat următoarele:
               - din numărul total de 510 deputaţi şi senatori, ce compun Adunarea Constituantă, au răspuns la apelul nominal 476 de parlamentari, din care 371 deputaţi şi 105 senatori;
               - un număr de 20 de deputaţi şi 13 senatori şi-au exprimat votul nominal prin corespondenţă, potrivit prevederilor art. 1 din Hotărârea Adunării Constituante nr. 3 din 13 noiembrie 1991 privind unele măsuri în vederea adoptării Constituţiei României;
               - Senatorul Karoly Kiraly nu a răspuns la apelul nominal şi nici nu şi-a exprimat votul prin corespondenţă, intrând, astfel, sub incidenţa dispoziţiilor art.2 din Hotărârea Adunării Constituante nr. 3 din 13 noiembrie 1991 privind unele masuri în vederea adoptării Constituţiei României (a fost decăzut din calitatea de senator).
          Din numărarea voturilor exprimate a rezultat că 414 membri ai Adunării Constituante au votat pentru adoptarea Constituţiei, iar 95 de membri ai Adunării Constituante au votat contra adoptării Constituţiei.
          Cei 414 deputaţi şi senatori, care au votat pentru adoptarea Constituţiei, au reprezentat mai mult de două treimi din numărul total al membrilor Adunării Constituante. Ca urmare, Comitetul Adunării Constituante a constatat că sunt întrunite cerinţele art. 12 din Hotărârea Adunării Constituante nr. 1/1990 şi, ca atare, a declarat adoptată Constituţia României de către Adunarea Constituantă în şedinţa sa din ziua de 21 noiembrie 1991.
          Elaborată într-o concepţie modernă, Constituţia din 1991 reprezintă cadrul juridic fundamental pentru organizarea şi funcţionarea statului şi a societăţii pe baze democratice, consacrând reinstaurarea democraţiei parlamentare şi a pluralismului politic în România după o întrerupere de aproape jumătate de secol.
          În ansamblul clasic structurat al normelor constituţionale, Legea fundamentală a statului român cuprinde, în afara principiilor generale, două mari părţi consacrate drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi autorităţilor publice. Fostul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, domnul Boutros Boutros-Ghali, în discursul său cu prilejul primirii titlului de „doctor honoris causa” al Universităţii Bucureşti, aprecia pozitiv faptul că 35 din articolele Constituţiei reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale.
          Referitor la noile instituţii constituţionale, se remarcă organizarea instituţiei Avocatul Poporului şi aceea a Curţii Constituţionale, instituţii existente şi experimentate în ţările Europei occidentale, menite să contribuie la garantarea respectării drepturilor omului, la buna funcţionare a puterilor statului şi la apărarea supremaţiei Constituţiei.
          Aprecieri favorabile s-au formulat în legătură cu prevederea constituţională care include în dreptul intern tratatele ratificate de Parlament şi în legătură cu principiul potrivit căruia dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar în cazul unor neconcordanţe între pactele şi tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
          De asemenea, consacrarea prin Constituţie a dreptului organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, la câte un loc de deputat, a fost apreciată ca o măsură pozitivă, originală, pentru afirmarea pe plan politic a minorităţilor naţionale.
          Cele mai frecvente critici care se aduceau Constituţiei din 1991 se refereau la ignorarea tradiţiilor constituţionale româneşti (mai ales cele din perioada interbelică), la imobilismul şi rigiditatea excesiva privind posibilităţile de modificare şi revizuire a textului constituţional, la evitarea folosirii denumirii de „puteri ale statului”, înlocuită cu „autorităţi publice”, şi lipsa de reglementare a principiului separaţiei puterilor în stat. Contestări au existat chiar şi cu privire la introducerea noilor instituţii - Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului, considerate ca fiind străine specificului constituţional românesc.
          Au fost criticate, de asemenea, şi unele restricţii impuse Curţii Constituţionale în exercitarea controlului prealabil de constituţionalitate, întrucât, o lege declarată ca fiind neconstituţională de către Curte putea fi, totuşi, adoptată în aceeaşi formă cu o majoritate de cel puţin două treimi din membrii fiecărei Camere, situaţie în care obiecţia de neconstituţionalitate era înlăturată, controlul devenind astfel un non-control.
          În mod frecvent a fost adusă în discuţie şi problema reglementarii dreptului de proprietate, criticându-se faptul ca proprietatea nu era garantată.
          Constituţia României din 1991 stabileşte un regim de guvernare semi-prezidenţial şi fundamentează organizarea bicamerală a Parlamentului, compus din Camera Deputaţilor şi Senat. Puterile statului (deşi nu se consacră expres principiul separaţiei puterilor) sunt exercitate de Guvern (puterea executivă), de Parlament (puterea legislativă) şi de instanţele judecătoreşti (puterea Judecătorească), Preşedintele ţării având rol de arbitru între puterile statului.
          Constituţia oglindeşte voinţa poporului român şi a fost apreciată de cei mai importanţi specialişti în drept constituţional, români şi străini, drept una dintre cele mai moderne Constituţii democratice. Ea îmbină în mod fericit valorile democraţiei constituţionale occidentale cu cele ale tradiţiei constituţionale româneşti. Ea consacră în dispoziţiile sale marile principii ale dreptului constituţional, principiul puterii suverane a poporului, principiul exercitării puterii pe baze democratice, al separaţiei puterilor în stat, al pluralismului, al legalităţii, principiul supremaţiei Constituţiei, principiul egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor, fără nici o discriminare, al apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, principiul autonomiei locale şi al descentralizării administrative, principii ale activităţii judecătoreşti. Pe lângă aceste principii, considerate clasice şi care se regăsesc în toate constituţiile moderne, Constituţia actuală a României a ridicat la rangul de principiu constituţional neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale mai favorabile, cât şi principiul preeminenţei legislaţiei internaţionale în materie de drepturi ale omului, faţă de legislaţia internă.
          Prin munca plină de dăruire a celor care au făcut parte din Comitetul de redactare a Constituţiei, legea fundamentală, adoptată în 1991, este demnă de Europa sfârşitului de mileniu şi consacră România ca un stat democratic autentic. Instituţiile democratice înfiinţate ca urmare a prevederilor constituţionale şi-au dovedit în aceşti ani viabilitatea şi se bucură de încrederea cetăţenilor. Aplicarea strictă a principiilor constituţionale a permis în 1996 alternanţa la putere, realizată în cel mai democratic mod cu putinţă.
          Prin Legea nr.120 din 8 decembrie 1995, Parlamentul României proclama ziua adoptării prin referendum a legii fundamentale a statului român drept Ziua Constituţiei României.
          În anul 2002 a fost adoptată Hotărârea Parlamentului României nr.23 din 25 iunie 2000 privind constituirea Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei. În acelaşi an, sub egida Camerei Deputaţilor şi a Asociaţiei Pro Democraţia, s-au desfăşurat lucrările „Forumului constituţional”, importantă formă de participare a societăţii civile, a opiniei publice, organizaţiilor ştiinţifice, culturale şi profesionale, la adaptarea şi perfecţionarea prevederilor Constituţionale.
          Din iniţiativa Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei, în care au fost reprezentate toate partidele parlamentare, un grup de 233 deputaţi şi 94 senatori au semnat Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, care a obţinut avizul Consiliului Legislativ şi pe marginea căruia Curtea Constituţională a emis Decizia nr.l48 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
          Propunerea legislativă a avut în vedere o mai bună definire a poziţiei şi rolului organelor de stat, o eficienţă sporită a prevederilor prin care sunt apărate, respectate şi garantate drepturile cetăţeneşti, întărirea principiului autonomiei locale, a independenţei justiţiei, a rolului Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi al Curţii Constituţionale.
          Principalele valori ale legii de revizuire Constituţiei României sunt următoarele:
               - armonizează prevederile sale cu reglementările importante ale Uniunii Europene; prevede dreptul cetăţenilor români de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European;
               - creează cadrul constituţional adecvat, precum şi temeiul juridic pentru integrarea euro-atlantică a ţării noastre
               - garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice;
               - instituie răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare de orice fel, prevăzând şi răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă;
               - elimină serviciul militar obligatoriu;
               - realizează o mai bună partajare a competenţelor legislative ale fiecărei Camere a Parlamentului, pentru fluidizarea activităţii de legiferare şi eliminarea etapelor de mediere şi divergenţă;
               - reduce limita de vârstă pentru alegerea în Senat la 33 de ani;
               - măreşte mandatul Preşedintelui României la 5 ani şi prevede dreptul Preşedintelui de a sesiza Curtea Constituţională pentru soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice;
               - restrânge posibilitatea Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă numai la situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi cu obligaţia motivării urgenţei în cuprinsul ordonanţei respective;
               - elimină posibilitatea Parlamentului de a anula deciziile de neconstituţionalitate a legilor date de Curtea Constituţională;
               - include principiul separaţiei şi echilibrului puterilor: legislativă, executivă şi judecătorească.
          În România, principiul separaţiei puterilor apare pentru prima dată în Regulamentele Organice, pentru a fi consacrat apoi de Statutul lui Cuza, de prevederile constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938.
          În cadrul lucrărilor din 1991 ale Adunării Constituante nu s-a reţinut ideea introducerii unui text expres care să statueze menţionarea expresă a principiului separaţiei puterilor. Ideea introducerii separaţiei puterilor în însuşi textul Constituţiei a fost însă preconizată de numeroşi autori de Drept constituţional, iar o Decizie a Curţii Constituţionale (nr.73 din 4 iunie 1996) a estimat că deşi principiul separaţiei puterilor nu este explicit prevăzut de Constituţia României din 1991, poate fi totuşi dedus din întreaga concepţie care a stat la baza elaborării Constituţiei.
          Succinta trecere în revistă a ceea ce a adus nou Legea de revizuire a Constituţiei României în substanţa prevederilor Actului nostru fundamental pune elocvent în lumină câteva necesare constatări. Modificarea Constituţiei este un act necesar impus atât de mecanismele procesului integrării euro-atlantice, cât şi de prefacerile sociale, economice şi juridice din ţara noastră intervenite de la adoptarea Constituţiei în vigoare, cu aproape 12 ani în urmă.
          Actuala formă a Constituţiei a intrat în vigoare pe 29 Octombrie 2003 şi a fost adoptată în urma unui referendum naţional, care a avut loc pe 18 şi 19 Octombrie 2003.
          Din examinarea datelor comunicate Curţii Constituţionale de către Biroul Electoral Central cu privire la referendumul din 18-19 octombrie, au rezultat următoarele: numărul persoanelor înscrise în liste pentru referendum - 17.842.103; numărul participanţilor - 9.938.441, reprezentând 55,70% din totalul persoanelor înscrise în liste; numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „Da” - 8.915.022, reprezentând 89,70% din totalul voturilor valabil exprimate; numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „Nu” - 875.172, reprezentând 8,81% din totalul voturilor valabil exprimate; numărul voturilor nule - 148.247, reprezentând 1,49% din totalul voturilor exprimate.
          Astfel, Curtea, în numele legii, a hotărât: „Confirmă rezultatul referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003 şi constată că Legea de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.669 din 22 septembrie 2003, a fost aprobată prin referendum”.
          Cu această ocazie Domnul Valer Dorneanu a spus „Prin această victorie a democraţiei, Constituţia României, Constituţia reînnoită a României, va marca trecerea noastră dintr-o îndelungată evoluţie democratică la normalitate. Ea va consacra victoria instituţiilor statului de drept, a economiei de piaţă. Ea deschide calea pentru integrarea noastră euro-atlantică.
          Să mulţumim poporului român, cetăţenilor care, prin acest referendum, au aprobat Legea de revizuire a Constituţiei adoptată de către Parlament şi a demonstrat, încă o dată, faptul că în momentele dificile, în momentele cruciale, cetăţeanul român, Măria sa Poporul, ştie să răspundă prezent atât pentru viitor, cât şi pentru respectarea legii”.
          Constituţia ţării noastre constituie, în fond, cartea sacră a existenţei noastre, fiind un act esenţial de regăsire şi reconstrucţie a noii Românii democratice, libere şi suverane, ireversibil integrată în marea familie a popoarelor europene.

ALEXE ILEANA - ofiţer specialist, consilier juridic

Bibliografie:
          - Prof. Univ. Dr. Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, tratat elementar, vol. I, editura Lumina Lex, 2000;
          - Prof. Univ. Dr Constanţa Călinoiu, Prof. Univ. Dr Victor Duculescu, Drept constituţional şi instituţii politice, editura Lumina Lex, 2003;
          - Constantin DOLDUR, Judecător la Curtea Constituţională http://www.ccr.ro/default.aspx?page=publications/buletin/1/doldur
          - http://2008.informatia.ro/Ziua_Constitutiei_Romaniei-263282
          - Doamna Viorica Afrăsinei, Dezbateri Parlamentare, Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 decembrie 1998 http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=2441&idm=1,09&idl=1
          - Mesaj al Avocatului Poporului cu ocazia Zilei Constituţiei României Prof. univ. dr. Ioan Muraru
          - http://www.avp.ro/comunicat%20ziua%20Constitutiei%20Romaniei.pdf
          - Proces-Verbal al Adunării Constituante privind rezultatul votului exprimat de deputaţi şi senatori asupra proiectului de Constituţie a României, încheiat la data de 21 noiembrie 1991
          - http://www.ici.ro/romania/ro/politica/con_rom.html
          - http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=333
          - Raportul cu privire la modul de desfăşurare a referendumului şi Decizia cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului, Dezbateri Parlamentare, Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 23 octombrie 2003 http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5552