|
Istoria femeii în armată este mai veche de 4000 de ani. Femeile au jucat un rol important în multe culturi şi popoare.
În mitologia nordică, walkiriile sunt divinităţi feminine care îl slujesc pe zeul Odin. Scopul lor era să îi aleagă pe cei mai eroici războinici care mor pe câmpul de luptă şi să îi ducă în Valhalla. Acest lucru era necesar deoarece Odin avea nevoie de cât mai mulţi războinici viteji care să lupte alături de el în ziua de Ragnarok. În mitologia nordică, Ragnarok („soarta zeilor”) este bătălia de la sfârşitul lumii. În arta modernă, walkiriile sunt înfăţişate ca frumoase războinice călare pe cai înaripaţi, înarmate cu coifuri de luptă şi cu suliţe. Cu toate acestea, în mitologia nordică, walkiriile nu călăreau cai, ci lupi.
Amazoanele sunt femei războinice având, după mitologia greacă, un regat
în bazinul fluviului Thermodon din Pont; fondatoare de mari oraşe (Ephesus,
Magnesia, Smyrna), conduse de regine (Antiope, Harpalyke, Hippolyte,
Penthesileia), omorându-şi copiii de sex masculin, păstrandu-şi numai fiicele, însă,
le taia acestora sânul drept, pentru comoditatea încordarii arcului. Amazoanele îşi
petreceau viaţa în exerciţii militare şi în războaie. Se spune că acestea ar fi fost
fiicele zeului Ares, zeul războiului. Pe bărbaţi nu-i admiteau în comunitatea lor
decât temporar, pentru procreaţie. Se pare că amazoanele au ameninţat de 5 ori
Atena. O victorie asupra amazoanelor ajusese să fie mai sărbatorită decât o victorie
asupra perşilor.
În ultimele decenii, femeia a evoluat atât pe plan social, cât şi pe plan militar.
Până nu demult, femeile erau privite ca cele care trebuiau să aibă grijă de case, de
copii şi de bărbatul acestora care venea acasă de la serviciu sau din armată. Acum,
lucrurile s-au schimbat, în unele ţări mai mult decât în altele. Astfel, femeile se
duc la serviciu, ocupă poziţii importante în domeniile în care lucrează sau fac parte
chiar din armată.
Rolul femeii în armată a devenit un subiect controversat în armatele contemporane
ale statelor. Un număr din ce în ce mai mare de state au început să extindă
rolul femeii în propria armată. Excluderea actuală a femeii din activităţile de luptă
pare a fi o formă de discriminare sexuală, discuţiile pro şi contra fiind numeroase
pe această temă. Ideea femeilor în armată a fost acceptată de unele civilizaţii încă
de la început; unele societăţi au ales să nu le permită femeilor să lupte pentru ţara
lor; altele, precum Uniunea Sovietică, au avut 800.000 de femei în armată în timpul
celui de-al doilea Război Mondial, iar aproape 70% dintre acestea au fost în
linia întâi.
Statutul, situaţia şi numărul femeilor care fac armata şi care îşi aleg o carieră
în armată a evoluat. Potrivit unui studiu efectuat de către CWINF (Comitetul personalului
feminin al NATO), numărul femeilor care poartă uniforma încadrate în
armatele Alianţei a crescut de la 30.000, în 1961, la 288.000, în 2001. Dintre toate
ţările membre NATO, cel mai bine reprezentate sunt femeile din armata Statelor
Unite şi Canada unde acestea deţin un procent de 14% şi respectiv 11,4%.
În 1961, s-a desfăşurat la Copenhaga prima Conferinţă a Ofiţerilor Superiori Femei din cadrul Alianţei având delegaţi din Danemarca, Olanda, Norvegia,
Anglia şi SUA. Întâlnirea s-a axat pe statutul, organizarea, condiţiile de angajare
şi muncă şi posibilităţile de carieră ale femeilor în forţele armate ale Alianţei.
În 1966, a avut loc o Conferinţă a Ofiţerilor Superiori Femei organizată de
către Serviciul de Informaţii NATO la care au particpat 7 ţări.
Modificări semnificative au avut loc în timpul Conferinţei ce s-a desfăşurat la
sediul NATO, în anul 1973. Sponsorizate de către Serviciul de Informaţii NATO, 9
ţări şi, pentru prima dată, reprezentative ale serviciului medical, au fost prezente.
Reprezentante a 28 de servicii destinate exclusiv femeilor şi reprezentând 100.000
de femei angajate ale armatei, au adoptat o rezoluţie privind posibilitatea femeilor
de a fi angajate pe toate posturile din armată, cu excepţia celor care privesc activitatea
combatantă şi care trebuie decise de către fiecare naţiune în parte.
În 1985, au participat la Conferinţă 57 de reprezentanţi din 13 ţări NATO.
În martie 1997, a fost aprobată înfiinţarea unui birou de consultanţă al femeilor
în forţele armate NATO, pentru o perioadă de 3 ani. Intenţia a fost să se
vadă dacă era nevoie de un astfel de birou. În decembrie 2000, a fost confirmată
permanenţa CWINF (Comitetul personalului feminin al NATO).
Operaţiunile militare din prezent necesită o diversitate a calificărilor profesionale
şi a resurselor pentru ca pacea şi securitatea să fie asigurate şi menţinute.
Competenţele şi cunoştinţele personalului masculin şi feminin sunt esenţiale
pentru desfăşurarea operaţiunilor NATO, mai ales dacă luăm în considerare complexitatea
acţiunilor militaro-civile în domeniul relaţiilor publice şi strângerii de
informaţii.
În data de 31 octombrie 2000, a fost adoptată Rezoluţia Consiliului de Securitate
1325 care recunoaşte impactul diferit pe care îl are războiul/conflictul asupra
bărbaţilor, femeilor, băieţilor şi fetelor. Se precizează în Rezoluţie că femeile, pe
parcursul istoriei, au fost omise din realizarea procesului de pace şi de stabilizare
a unei naţiuni. Rezoluţia face apel la participarea egală a femeilor la toate nivelurile
începând cu prevenirea conflictelor până la reconstrucţia de după conflict,
menţinerea păcii şi securităţii.
În 2001, cu ocazia Conferienţei de la Roma unde a fost celebrată aniversarea
de 25 de ani, Italia şi-a deschis serviciul militar femeilor.
În data de 19 septembrie 2001, a fost dezvelită o sculptură comemorativă
cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la prima întâlnire în 1961 şi a 25 de ani de la
recunoaşterea oficială a CWINF în cadrul NATO.
În 2004, cele 7 noi naţiuni membre NATO
au fost invitate la Conferinţa desfăşurată la
Bruxelle, următoarele ţări au trimis delegaţi:
Bulgaria, Letonia, România, Slovacia şi
Slovenia.
În data de 6 iunie 2008, s-a desfăşurat
Conferinţa Comitetului Femeilor din forţele
NATO şi s-a stabilit ca următoarea Conferinţă să se desfăşoare pe 31 mai 2009 la Bruxelles.
ROMÂNIA
Conform unor studii, a te naşte femeie în România este un fapt care configurează
o situaţie de minoritate. Deşi nu este vizibil ca în cazul celorlalte grupuri minoritare
(minorităţi etnice, religioase, sexuale), minoratul femeilor se exprimă în orice
altă dimensiune de la participarea civică la accesul la resurse şi la vizibilitatea
în spaţiul public. Femeile experimentează adesea condiţia de minoritare în raport
cu bărbaţii, chiar dacă, numeric, lucrurile stau exact invers (populaţia de femei a României este cu 3% mai mare decât
cea de bărbaţi).
Există meserii tradiţional considerate
feminine, acest lucru fiind subliniat
încă din titlul lor (ex: femei de serviciu,
asistente medicale etc.) şi meserii
tradiţional considerate masculine (ex:
militar, ofiţer, soldat, locotenent, general
etc.).
Legislaţia României în domeniu
este suficient de adaptată normelor şi standardelor internaţionale, iar instituţiile
publice au făcut progrese în ultimii ani în sensul modificării atitudinii şi al oferirii
de oportunităţi egale femeilor. Odată acest cadru conturat, rămân în discuţie
probleme importante precum implementarea legislaţiei şi schimbarea mentalităţii
cu privire la statutul femeii în societate, probleme a căror soluţionare nu este nici
simplă şi nici imediată.
Printre prejudecăţile şi stereotipurile care conduc la discriminarea femeilor,
cele mai multe sunt legate de percepţia întâlnită la nivelul societăţii cu privire
la definirea strictă a rolurilor celor două sexe. Conform acestei percepţii, în
România, rostul femeilor este de a asigura un mediu familial adecvat, de a avea
în grijă creşterea şi educarea copiilor, de a oferi condiţiile necesare sprijinirii bărbatului în a-şi îndeplini propriul rol mult mai orientat către afirmarea în societate
şi asigurarea condiţiilor materiale necesare familiei sale. Cumulat cu această
percepţie legată de rolul femeii în societate, un alt aspect care determină formarea
unor prejudecăţi şi stereotipuri se referă la natura „mai slabă”, cu câteva excepţii,
a femeii. Aceasta este sensibilă şi nu suficient de „dură” pentru a face faţă unor
responsabilităţi sporite şi complexe, cum ar fi armata.
Ultimele decenii au adus inovaţii tehnologice care au modificat natura
războiului şi au redus luptele tradiţionale, corp la corp; astfel nu mai există niciun
motiv de a refuza femeile competente din punct de vedere fizic şi intelectual.
Rolul femeilor în armată nu este de neglijat chiar dacă în prezent acestea nu
aduc un aport important în luarea deciziilor. Acestea ocupă funcţii administrative,
lucrează ca medici, infirmiere, traducătoare, profesoare, psihologi, îndeplinesc
activităţi de protocol - zâmbind în uniformele lor impecabile. Sunt foarte puţine
femei cu funcţii de conducere deoarece încă se consideră că armata este „ a men’s
world”, adică o lume a bărbaţilor. Astfel devin ştiri de senzaţie „prima femeie general”
(invitată la „Chestiunea zilei” cu Florin Călinescu) sau „prima femeie şef de
secţie” (unde subordonaţii bărbaţi spuneau, nu prea convingător, că nu va fi nicio
problemă că şeful e „şefă”).
În România, Guvernul a
emis O.G. nr. 137/31.08.2000
privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor
de discriminare. Cum ideea că
femeile n-au ce căuta în armată,
poliţie, jandarmerie este una
preconcepută şi se încadrează
foarte bine în ideea de discriminare,
Ministerul Apărării şi
Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative au trebuit
să gândească o strategie de a elimina discriminările. În consecinţă, cel puţin teoretic,
singurul lucru care-i interesează este valoarea candidatului care dă examen
la liceele militare sau la academiile militare/poliţie unde fetele nu mai candidează
pe locuri speciale.
În Jandarmerie, candidaţii recrutaţi în vederea încadrării directe în raport cu
nevoile unităţilor M.I.R.A. sau pentru a participa la concursurile de admitere în
instituţiile pentru formarea personalului M.I.R.A. - arma jandarmi - curs de zi trebuie
să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, printre care:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul stabil în România;
- să cunoască limba română scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie declaraţi apt medical, fizic şi psihic (verificările privind starea de
sănătate medicală, fizică şi psihică sunt efectuate de către structurile de specialitate
ale M.I.R.A.;
- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise
şi practicate în societate;
- să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală
ori de judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni1.
O diferenţă se poate observa la înălţimea minimă necesară pentru a face parte
din M.I.R.A.: minimum 1,75 m pentru candidaţii bărbaţi şi minimum 1,70 m pentru
candidaţii femei.
În cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul” a
Jandarmeriei Române, 30% din personalul unităţii este feminin. Astfel 40% dintre
civili, 24% dintre subofiţeri şi 36% dintre ofiţeri sunt femei. În cadrul unităţii,
funcţionează 4 catedre, conducerea acestora fiind asigurată de către 2 bărbaţi şi 2
femei. Din totalul funcţiilor de instructor militar încadrate, 44% sunt femei. În plus,
catedra de „Pregătire socio-umană şi limbi
străine” este compusă în totalitate din personal
feminin şi este condusă de o doamnă
căpitan.
Putem spune că facem parte
dintr-o unitate unde se promovează egalitatea
în drepturi, ceea ce se observă uşor din
numărul personalului feminin încadrat, din
funcţiile pe care acestea le ocupă şi, implicit,
din responsabilităţile pe care le au.
Deşi conducerea unităţii este formată
exclusiv din bărbaţi – comandantul unităţii
şi cei doi locţiitori, totuşi, personalul feminin
ocupă diverse funcţii importante în cadrul
unităţii: şef catedră, şef birou organizare,
mobilizare, operaţii, şef contabil, şef resurse
umane, şef planificare, medic, psiholog, consilier
juridic, instructori militari, funcţii administrative,
financiare, de comunicaţii şi informatică. Ne mai mândrim şi cu faptul că, în unitate, în cadrul activităţii de tragere,
femeile sunt trăgători mai buni decât bărbaţii. Astfel, la ultima tragere 3 femei
(2 subofiţeri şi 1 ofiţer) au lovit ţinta „numai” în 10, obţinând punctajul maxim.
Sperăm, doamnelor şi domnişoarelor că aceste informaţii sunt suficiente pentru
a vă dori să faceţi parte din Jandarmeria Română.
În numerele următoare ale revistei veţi citi despre rolul femeilor, de-a lungul
istoriei, în ţări precum Anglia, Canada, Franţa, Israel, Rusia, S.U.A. etc.
ALEXE ILEANA, ofiţer specialist, consilier juridic
Bibliografie:
- NATO Military Women Share Views By Linda D. Kozaryn, American Forces Press Service
- http://www.ipp.ro/altemateriale/Intoleranta%20Discriminare%20Extremism%20Romania%202003.
pdf
- http://www.cyberessays.com/Politics/134.htm
- http://userpages.aug.com/captbarb/pregnancy.html
- http://www.authueil.org/?2006/12/04/211-de-la-discrimination-positive
- Military Women Take 200-Year Trek Toward Respect, Parity By Rudi Williams
- http://www.dtic.mil/afps/American Forces Press Service
- http://www.defenselink.mil/news/newsarticle.aspx?id=43226
- http://www.nato.int/issues/women_nato/CWINF_guidance_%20FR.pdf
- http://www.nato.int/ims/2007/win/events/CWINF%2025%20Anniversary.pdf
- http://www.nato.int/issues/women_nato/index.html
- http://www.nato.int/ims/2008/win/year-in-review.htm
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Walkirie
- http://www.crestinortodox.ro/AMAZOANE-Dictionar_mitologic-20961-464-1.html
- http://www.jandarmeriaromana.ro/index.htm
|
