Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Pagina principala
Istoric
Noutăţi
Cursuri
Cursul Superior Internaţional
Schengen


          PREAMBUL

          Jandarmeria Română asigură ocuparea posturilor de către persoane competente, cărora le încredinţează sarcini potrivit competenţelor şi asigură condiţii pentru dezvoltarea capacităţii profesionale a jandarmului.
          Standardul de pregătire profesională, pentru calificarea ofiţer de jandarmi, nivelul 3 – avansat, regrupează principalele competenţe necesare pentru a putea ocupa diferitele posturi de ofiţer de jandarmi care există în Jandarmeria Română, după următoarea logică:
               - pentru fiecare post se prevăd competenţele cerute;
               - pentru fiecare competenţă menţionată, se precizează ce pregătire face posibilă ocuparea postului respectiv. Standardul de pregătire profesională este realizat în corelaţie cu catalogul tipurilor de cursuri şi cu registrul de posturi şi ţine cont de ghidul carierei. Tripticul - registru de posturi - registru de competenţe - catalog de tipuri de cursuri – constituie un instrument important în dezvoltarea logică a competenţelor.
          Competenţele sunt regrupate pe mari domenii care acoperă în general toate posturile de ofiţer de jandarmi care există în jandarmerie, cu excepţia celor de logistică. Acelaşi domeniu reuneşte competenţe în general apropiate (unitate de competenţă), astfel încât stăpânirea unei competenţe favorizează o învăţare relativ rapidă şi uşoară a celorlalte.

          1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE

          1.1 Prezentul standard are ca obiect pregătirea şi desfăşurarea formării profesionale a ofiţerilor de jandarmi într-o concepţie unitară bazată pe logica de competenţă, pe continuitate şi pe dezvoltarea succesivă a competenţelor pe parcursul întregii cariere, de la recrutare şi până la pensionare.
          1.2 Domeniul de aplicare îl reprezintă formarea profesională iniţială şi continuă a ofiţerilor de jandarmi în vederea asigurării concordanţei dintre formare profesională – competenţe cerute – posturi existente.
          1.3 Formarea profesională poate fi axată pe acele competenţe care favorizează performanţele individuale şi pe abilităţile interpersonale care vizează luarea deciziilor şi învăţarea în grup

          2. DEFINIŢII

          2.1. În înţelesul prezentului standard, următorii termeni se definesc astfel:
          Competenţă - ansamblu structurat de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini pe care cursantul trebuie să le ştie, să le înţeleagă sau pe care să fie capabil să le realizeze la sfârşitul activităţii de formare profesională.
          Performanţă – rezultat foarte bun obţinut în activitatea profesională.
          Unitate de competenţă - set coerent şi explicit de competenţe.
          Nivel de competenţă – stadiu de formare profesională.
          Unităţi de competenţă cheie – set de unităţi de competenţă
          Catalogul tipurilor de cursuri - cuprinde fişe care descriu succint, fiecare dintre formele de pregătire care ar putea fi urmate de către un jandarm, indicânduse competenţele care pot fi dobândite în urma unui tip de pregătire şi posturile în care aceste competenţe ar putea fi aplicate.

          3. CRITERII DE PERFORMANŢĂ

          3.1. Criteriile de performanţă sunt structurate pe patru nivele de competenţă care reflectă corespondenţa între evoluţia profesională a ofiţerului şi necesităţile de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini. Nivelurile unu şi doi ale criteriilor de competenţă necesare corespund posturilor de comandant de grupă/pluton, în timp ce nivelurile 3 şi 4 corespund posturilor de stat major şi de conducere din jandarmerie.
          3.2. Nivelul de competenţă necesar constituie premisa performanţei şi se realizează prin pregătirea continuă şi prin experienţa acumulată în activitatea practică.
          3.3. Performanţele ofiţerilor de jandarmi se evaluează cel puţin o dată pe an şi sunt discutate cu aceştia de către persoana care execută evaluarea.
          3.4. Nivelurile sunt:
          Nivelul de iniţiere: înţelegerea principalelor necesităţi şi problematici, cunoaşterea noţiunilor de bază şi a vocabularului utilizat. Cuvintele cheie care rezumă acest nivel de competenţă sunt: identificare, recunoaştere, înţelegere.
          Nivelul de aplicare: capacitatea de a pune în aplicare metode, tactici, instrumente sau proceduri simple în vederea obţinerii rezultatelor urmărite. Cuvintele- cheie care caracterizează acest nivel de competenţă: aplicare, reproducere.
          Nivelul de perfecţionare: capacitatea de a pune în aplicare metode, tactici, instrumente sau proceduri simple în vederea obţinerii rezultatelor urmărite. Cuvintele- cheie care caracterizează acest nivel de competenţă: perfecţionare, transfer.
          Nivelul de expertiză: capacitatea de a concepe sau de a realiza noi metode, tehnici, proceduri sau instrumente sau de a aduce elemente de noutate substanţiale. Cuvintele-cheie ale acestui nou nivel de competenţă: concepţie, inovare.
          3.5. Competenţa şi performanţa trebuie susţinute de instrumente adecvate, care includ tehnica de calcul, software-urile, standarde şi proceduri de lucru, tactici de acţiune etc.

          4. ORGANIZAREA COMPETENŢELOR

          4.1. Competenţele ofiţerilor de jandarmi sunt organizate în unităţi de competenţă cheie, generale şi specializate.
          4.2. CHEIE
               1. Comunicare profesională;
               2. Comunicarea profesională într-o limbă modernă;
               3. Utilizarea tehnicii de calcul şi comunicaţii;
               4. Resurse umane.
          4.2. GENERALE
               1. Asigurarea sănătăţii şi securitatea în muncă;
               2. Gestionarea evenimentelor;
               3. Utilizarea armamentului.
          4.3. SPECIALIZATE
               1. Realizarea ordinii şi siguranţei publice;
               2. Intervenţia profesională;
               3. Asigurarea securităţii obiectivelor, bunurilor şi valorilor;
               4. Constatarea contravenţiilor şi infracţiunilor;
               5. Management.

          5. PROCEDURI SPECIFICE

          Pentru fiecare competenţă este necesar să se realizez fişe care conţin o descriere generală a competenţei, criteriile de performanţă asociate acesteia, condiţii de aplicabilitate şi probe de evaluare.
          Pentru exemplificare, voi aborda două competenţe – una transversală şi una specific tehnică ceea ce permite sesizarea locului şi rolului fiecărei competenţe.

          Exemplu de competenţă transversală care face parte din unitatea de competenţă comunicare profesională:

          Titlul unităţii: COMUNICAREA PROFESIONALĂ
          ___________________________________________________________________________
          Competenţa: Exprimare orală eficientă
          ___________________________________________________________________________
          Descriere: Transmiterea unei informaţii orale, relatarea orală a unor fapte sau exprimarea unor idei în cadrul unor situaţii variate şi indiferent de auditoriu
          ___________________________________________________________________________

          Criterii de performanţă:



          Condiţii de aplicabilitate:


          Criterii de performanţă:


          
          ___________________________________________________________________________
          Probe de evaluare:
          ___________________________________________________________________________
          Probe orale/scrise/practice prin care cursantul demonstrează că este capabil să utilizeze diferite tehnici şi metode de comunicare contextualizate, să negocieze în situaţii conflictuale conform criteriilor de performanţă şi condiţiilor de aplicabilitate date.

          Exemplu pentru o competenţă specifică-tehnică:

          Titlul unităţii: FORMARE PROFESIONALĂ
          ___________________________________________________________________________
          Competenţa 1: Pedagogie
          ___________________________________________________________________________
          Descriere: capacitatea de a transmite şi de a învăţa un ansamblu de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini
          ___________________________________________________________________________

          Criterii de performanţă:


          ___________________________________________________________________________
          Probe de evaluare:
          ___________________________________________________________________________

          Probe orale/scrise/practice prin care cursantul demonstrează că este capabil să utilizeze diferite tehnici şi metode de pedagogice teoretice şi practic aplicative în contexte diferite.

          Pregătirea continuă nu este, în mod obligatoriu, răspunsul corect pentru a pune capăt unei insuficienţe în domeniul competenţei profesionale a unui ofiţer. Ea poate doar să ofere o serie de răspunsuri pertinente în funcţie de necesităţile de pregătire continuă - carieră ale ofiţerului, prin organizarea de cursuri sau prin orientarea pregătirii continue în unitate, pentru a se asigura creşterea competenţei acestuia.
          Abordarea de tip- standard de competenţă – unitate de competenţă – competenţă – criterii de competenţă – cursuri/pregătire continuă în unitate – necesităţile de pregătire continuă a ofiţerului, asigură o concepţie unitară de creştere succesivă şi reală a competenţei profesionale şi performanţei personalului ca bază a creşterii competenţei jandarmeriei într-un mediu evolutiv.
          Această abordare integrată asigură:
               - creşterea profesionalismului personalului controlând costurile;
               - identificarea de o manieră pertinentă a competenţelor cerute;
               - conceperea unor cursuri de pregătire (vezi fişa unui curs în anexa 1) şi realizarea pregătirii continue astfel încât să permită formarea competenţelor profesionale;
               - continuitatea evoluţiei unei competenţe de la nivelul iniţiere la nivelul expertiză;
               - controlul asupra nivelului de competenţă atins pe parcursul carierei;
               - limitarea la strictul necesar şi rentabilizarea investiţiei făcute în pregătirea continuă prin executarea intervenţiilor formative la momentele oportune (raport cerere – ofertă);
               - eliminarea risipei de resurse prin includerea în conţinutul pregătirii continue în unitate a unor discipline inutile sau prin trimiterea la cursuri a unor ofiţeri care achiziţionează competenţe pe care nu le vor folosi niciodată;
               - diversificarea procedeelor pedagogice.
          Promovarea competenţei ca element central al pregătirii continue constituie o abordare realistă şi una din axele strategice ale formării profesionale în jandarmerie. Ea permite asigurarea pentru fiecare jandarm a unei pregătiri individualizate şi în termenul cerut, ceea ce asigură adaptarea competenţei umane a jandarmeriei ca organizaţie la un mediu în profundă schimbare şi în care exigenţele sunt mai mari ca niciodată.
 

VASILICĂ OVIDIU, comandantul Scolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul” a Jandarmeriei Române
 


Bibliografie:
          - H.G. nr.1209/2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei funcţionarilor publici;
          - H.G. nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae;
          - O.G.nr.129/200 privind formarea profesională a adulţilor;
          - H.G. nr.522/2003 pentru probarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor;
          - Actele normative prin care au fost aprobate statutele specifice ale personalului din instituţiile sistemului de apărare si ordine publică, precum şi statutele corpurilor profesionale;





 



          Alexandru Ioan Cuza 150 de ani de glorie
 
          Orientări şi tendinţe actuale în agresiunea psihologică îndreptată împotriva jandarmilor
 
          Rolul femeii în armată „Don’t ask, don’t tell” - II -
 
          Crima organizată şi exponenţii ei
 
          Organizarea şi desfăşurarea procesului de formare şi dezvoltare profesională în Jandarmeria Română - II - Formarea profesională
 
          Stresul psihic în armată
 
          Ce sport vi se potriveşte? - III - Tae Bo
 
          Soluţii penru modificarea sistemului de evaluare
 
          Apus în Râşnoave
 

Revista Didactica Magna
Legături
Dotare
Anunţuri
Contact
Protecţia datelor cu caracter personal
Arhiva