„A nu accepta femei în poziţii de comandă sau drept colege egale
de muncă înseamnă a nu folosi la maxim puterea forţelor militare NATO”

Marcelite Harris, General maior în forţele aeriene ale SUA

         AUSTRALIA

         În Australia, bărbaţii erau reticenţi să ia femei în recunoaştere sau operaţiuni speciale deoarece le era teamă că, în caz de luptă sau dacă erau descoperiţi, prioritatea lor ar fi fost să salveze femeia şi nu să ducă la îndeplinire misiunea. Dacă bărbaţii pot fi „programaţi” să ucidă, nu este la fel de uşor să fie „programaţi” să neglijeze femeile. Totuşi, problema poate fi ridicată şi altfel: se întâmplă ca fraţi sau tată şi fiu sau alte rude apropiate de sex masculin să lucreze unul cu celălalt şi astfel să se simtă obligat să se protejeze unul pe celălalt în pofida altor priorităţi care pot să apară într-o unitate.
         Comandantul Linda Corbould (foto) a fost prima femeie comandant al unei companii a Forţelor Aeriene Australiene.
         În 1998, Australia a devenit a doua naţiune din lume care le-a permis femeilor să-şi servească ţara pe submarine.
         În 1991, în timpul Războiului din Golf, pe HMAS Westralia (foto), a fost angajată pentru prima dată o femeie marinar într-o zonă de luptă.
         În 1992, au fost investigate acuzaţii de hărţuire sexuală la bordul HMAS Swan şi, în 1998, investigaţii similare s-au desfăşurat la Academia Forţelor de Apărare Australiene.

         ANGLIA

         Femeile sunt angajate în aproape toate posturile în cadrul forţelor armate britanice cu excepţia celor care implică „apropierea de inamic şi uciderea acestuia”. Personalul feminin reprezintă 9% din forţele armate britanice.
         În timpul primului război mondial, femeile au făcut parte din armata britanică ca bucătari, personal medical şi bisericesc, dar nu le era permis să devină ofiţeri şi au fost multe dispute referitoare la plata acestora.
         În 1938, a fost creat Serviciul teritorial Auxiliar format din 20.000 de femei care îşi serveau ţara, în timpul conflictelor, în roluri ne-combatante. Abia în 1949, femeile au fost recunoscute ca parte permanentă a forţelor armate britanice, deşi rolurile combatante erau disponibile doar pentru bărbaţi.
         Începând cu 1991, femeile au fost integrate în Marina Regală, în prezent, personalul feminin comandând vase mici.
         În 1999, unităţile armatei britanice formate exclusiv din femei au fost desfiinţate, iar femeile au fost mutate în unităţile în care serveau bărbaţi.
         Curtea Europeană de Justiţie a luat poziţie într-un caz în 1999 care privea armata britanică. Marina refuzase să recruteze o femeie sub pretextul că tot personalul său trebuia să fie capabil să comande unităţi de luptă. O femeie care a încercat să se angajeze în Marină ca bucătar a fost deci refuzată, chiar dacă ea fusese deja recrutată de către artileria regală, înainte. Curtea Europeană a dat câştig de cauză marinei precizând că femeile au efectiv dreptul de a face parte din armată, dar nu pe toate funcţiile.
         Legislaţia europeană prevede egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei în cadrul armatei, dar precizează că, pentru anumite funcţii, sexul poate fi considerat drept factor determinant în vederea recrutării. Astfel, unităţile care desfăşoară acţiuni de luptă pot fi considerate a fi rezervate doar bărbaţilor.

         BELGIA

         Armata belgiană recrutează femei începând cu anul 1976, deşi, la început, femeile nu aveau acces la toate funcţiile. În prezent, ele fac parte chiar şi din unităţile combatante.
         7% din personalul forţelor terestre este feminin, un procent depăşit doar de serviciul medical format din femei militari în proporţie de 20%. În decembrie 1999, erau 3318 femei în armata belgiană; în forţele navale şi aeriene, există câte o femeie locotenent colonel. Majoritatea femeilor din cadrul forţelor armate belgiene sunt sub-ofiţeri. În plus, chiar dacă există şi femei în funcţiile înalte, majoritatea este totuşi angajată în cadrul serviciilor administrative. Există încă o profundă inegalitate pe verticală şi pe orizontală în cadrul armatei belgiene.
         La început, femeile nu îndeplineau decât funcţii medicale, administrative sau de transport. Iniţial, gradele superioare nu erau accesibile femeilor deoarece le lipsea vechimea în armată. Dar, acest fapt nu poate să explice inegalităţile produse la alte nivele.
         La început, integrarea femeilor în armata belgiană a întâmpinat numeroase probleme. A fost necesar să fie adaptate regulamentele privind îmbrăcămintea şi igiena pentru a le permite femeilor portul unor bijuterii, utilizarea machiajului şi purtarea părului lung.
         Oficial, femeile au acces la toate unităţile militare dar, în mod clar, femeile au încă probleme să ajungă în poziţii administrative superioare. Este vorba adesea de o lipsă a recunoaşterii calităţilor femeilor, de numeroase prejudecăţi şi de o formă de intimidare sexuală. Pentru a pune capăt acestor practici, guvernul a promovat, în 1997, egalitatea de şanse în rândul armatei, creând un „serviciu al încrederii” care este format din 70 de oameni. În plus, ministrul apărării, André Flahaut, a organizat, începând cu noiembrie 2000, Adunarea generală a femeilor din armată, pentru a dezbate problemele cu care acestea se confruntă.
         Un raport al armatei arată că există o problemă privind recrutarea femeilor deoarece există prea puţine candidate care reuşesc să treacă de probele fizice.
         Dar nu numai probele fizice le împiedică să facă parte din armată, ci şi intimidările sexuale (mai ales în timpul formării profesionale şi în primii ani de muncă) şi dificultăţile privind cumularea carierei militare cu viaţa de familie. Mai mult de 2 din 3 femei coabitează sau sunt căsătorite cu militari. Majoritatea femeilor nu au fost trimise niciodată în misiune în străinătate şi doar 4% dintre femei au participat la misiuni pe teren.
         În 1999, mai multe eleve din Şcoala militară regală au fost victimele unor acte de intimidare din partea colegilor de sex masculin care au intrat în dormitoarele fetelor. Incidentul a pus armata într-o situaţie delicată deoarece aceasta nu a propus decât sancţiuni uşoare împotriva celor vinovaţi, dar mai ales deoarece a devenit clar că subiectul era tratat cu dificultate de către conducerea militară.
         Principalul obstacol privind o mai bună integrare a femeilor în armată este, fără îndoială, specificitatea presupusă a armatei. Este vorba de o instituţie care recrutează, formează şi încadrează forţe de luptă, oferind o meserie solicitantă din punct de vedere fizic, considerată, în mod tradiţional, ca aparţinând bărbaţilor şi care este foarte ataşată acestei tradiţii. Emanciparea femeilor în cadrul armatei este, deci, contrară acestor principii. Este vorba de pierderea unei anumite puteri de către bărbaţi şi, mai ales, de pierderea unei tradiţii.

         CANADA

         În timpul primului război mondial, peste 2300 de femei au lucrat pentru Corpul Medical al Armatei; în timpul celui de-al doilea război mondial, numărul acestora a crescut la 5000. În timpul războiului din Coreea, desfăşurat între 1950 şi 1953, aproximativ 5000 de femei şi-au servit ţara. Astfel, ele au condus maşini încărcate cu echipament de luptă, au pliat paraşute, au făcut diverse munci de birou, religioase, de comunicaţii şi au gătit mâncarea. Nu li s-a permis să servească pe nave de război sau să facă parte din unităţile combatante.
         În 1965, guvernul Canadian a decis să permită unui număr de maxim 1500 de femei să lucreze în cele 3 ramuri ale forţelor armate canadiene.
         În 1970, guvernul canadian a creat un set de reguli pentru forţele armate menit să încurajeze oportunităţile egale privind înrolarea, salariul, pensionarea şi posibilitatea pentru femei de a ocupa orice funcţie în armată.
         În 1974, maiorul Wendy Clay a fost prima femeie care a primit „aripile” de pilot în cadrul Forţelor Armate Canadiene. Prima femeie pilot de elicopter a fost în anul 1981 iar începând cu 1986 Canada a avut prima femeie soldat de infanterie, prima femeie artilerist şi prima femeie general de brigadă.
         În anul 2000 maiorul Micky Colton a devenit prima femeie cu 10.000 de ore de zbor pe un avion C-130 Hercules.
         Începând cu 2002 femeile au putut să muncească pe submarinele canadiene.
         Pe 17 mai 2006, căpitan Nichola Goddard (foto) a fost prima femeie canadiană ucisă în timpul operaţiunilor din Afganistan.

         DANEMARCA

         În Danemarca, femeile fac parte din forţele armate încă din 1934.
         În 1962, Parlamentul danez a dat o lege prin care le-a permis femeilor să facă parte din forţele armate daneze cu excepţia unităţilor implicate direct în lupte. În 1978, în urma studiilor efectuate, femeilor li s-a permis să se înroleze/angajeze în toate structurile forţelor armate daneze.
         În 2002, cel mai mare grad obţinut de către o femeie în armata daneză a fost cel de locotenent colonel din 862 de femei angajate dintre care 98 ofiţeri. NATO raportează că sistemul militar danez nu promovează femeile pe posturi de lider.

         ERITREA

         În Eritrea, serviciul militar este obligatoriu pentru bărbaţi şi femei. Perioada de 1 an şi jumătate este împărţită, conform Constituţiei, astfel: 6 luni de antrenament militar şi 1 an de muncă în cadrul proiectelor naţionale de reconstrucţie a ţării.
         Femeile soldaţi au jucat un rol important în timpul războiului civil şi în timpul disputelor de la graniţa cu Etiopia, deoarece acestea reprezintă mai mult de 25% din armata eritreană.

         FINLANDA

         În timpul războiului civil finlandez, câteva unităţi, formate din femei cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, au primit o pregătire militară de bază. Unităţile Naiskaarti, cum au fost denumite, au luptat alături de bărbaţi şi au fost recunoscute pentru agresivitatea şi forţa cu care luptau. După războiul civil, reacţiile privind femeile în armată au fost ambivalente: pe de o parte aceste femei erau ocolite, iar pe de altă parte erau admirate şi comparate cu amazoanele.
         În 1918, a fost fondată organizaţia de femei Lotta Svärd. Lotta nu făceau parte din linia întâi, dar se ocupau de sarcini importante din linia a doua.
         În 1961, Forţele de apărare finlandeze au început să înroleze femei pentru activităţi din linia a doua. Acestea au primit o uniformă specială şi nu puteau avansa în grad.
         Forţele de apărare finlandeze nu recrutează femei. Totuşi, începând cu anul 1995, femeile cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani pot, în mod voluntar, să satisfacă stagiul militar obligatoriu pentru bărbaţi, cu diferenţa că, în primele 45 de zile de armată pot să plece fără nicio consecinţă. După acesta, ele trebuie să satisfacă stagiul militar care durează 6, 9 sau 12 luni având la final aceleaşi obligaţii ca şi bărbaţii în rezervă.
         Anual, aproximativ 500 de femei satisfac serviciul militar comparativ cu aproximativ 30.000 de bărbaţi.
         Începând cu 1996, femeile care au terminat stagiul militar pot să se angajeze în forţele armate. În anul 2005, erau angajate în cadrul forţelor armate 32 de femei, ofiţeri de carieră.

         FRANŢA

         Centrul de studii în ştiinţe sociale al armatei franceze a încercat în ultimii ani să înţeleagă mai bine fenomenul „feminizării” armatei. Întrebările cele mai frecvente sunt:
         - De ce am angajat femei în armată?
         - Cum îşi trăieşte o femeie condiţia sa de femeie într-o lume majoritar masculină?
         Sunt patru factori care explică, în lumea occidentală, „feminizarea” armatei. Pe de o parte, societatea recunoaşte femeile în mediul profesional al armatei. Pe de altă parte, femeile militare reclamă, chiar ele, o îmbunătăţire a perspectivelor de carieră în armată. Apoi, valorificarea forţei fizice, altă dată esenţială în armată, a cedat locul stăpânirii tehnologiei, ceea ce este în favoarea femeilor. În plus, noile generaţii de oameni politici sunt favorabili femeilor în cadrul armatei.
         Asta nu înseamnă că femeile nu au probleme privind situaţia lor militară. În primul rând, ele au dificultăţi în a obţine promovări, mai sus de anumite grade. Femeile sunt excluse, în unele ţări, din posturile de luptă, ceea ce îi face pe specialişti să vorbească de discriminare sexuală într-o lume militară care valorizează cultura virilităţii. Astfel, femeile se găsesc în situaţia de a fi împărţite între identitatea lor personală şi socială, de femeie şi identitatea profesională, de militar. Obligate să se adapteze şi să facă concesii ele se integrează la cultura militară aducând foarte puţine lucruri noi armatei – cu excepţia concediului de paternitate.
         În unele ţări, aviaţia pare a fi cea mai deschisă primirii de femei, urmată de marină şi apoi de forţele terestre. Se consideră că prezenţa femeilor va face să scadă eficacitatea armatei şi atmosfera de aici; de asemenea, prezenţa femeilor va crea impresia de pacificare a acestei meserii care are de-a face cu violenţa şi războiul, în plus, se consideră că opinia publică nu este încă pregătită pentru a reacţiona la pierderea unui militar femeie. Dar avantajele unei armate mixte sunt foarte puternice; influenţa feminină este susceptibilă de a transforma modalităţile de comandă şi relaţia cu autoritatea.
         În 1792, Marie Charpentier a devenit prima femeie jandarm. Ea a participat la asaltul împotriva Bastiliei în 14 iulie 1789.
         Franţa a acordat femeilor un statut egal cu cel al bărbaţilor la începutul anului 1970, iar în `80 au fost luate măsuri cu privire la ameliorarea integrării acestora. Teoretic, posturile din forţele armate ale Franţei sunt deschise femeilor, dar în practică accesul acestora la anumite specializări care ţin de capacitatea fizică şi cea a eficacităţii în luptă sunt restricţionate. Majoritatea femeilor lucrează în unităţi de logistică şi de susţinere a luptei. Femeile au avut acces în Jandarmerie începând cu anul 1983.
         Un studiu din decembrie 2006 arată că femeile reprezintă 19% din personalul militar francez. Acestora le este permis să lucreze în toate domeniile cu excepţia submarinelor şi a controlului unei mulţimi de manifestanţi turbulenţi – în cadrul jandarmeriei.
         În anul 2004, în cadrul forţelor armate terestre, femeile reprezentau 10,8 % din armată, acelaşi procent fiind valabil şi pentru marină, iar în cadrul forţelor armate aeriene, femeile reprezentau 17,8 %. În jandarmerie, femeile sunt cel mai puţin reprezentate – 6,9% la polul opus situându-se serviciul de sănătate al armatei – 47%.
         Femeile sub-ofiţer, în număr de 19.871, în anul 2004, reprezintă 11% din subofiţerii din armată, iar femeile ofiţer, în număr de 2.853, în anul 2004, reprezintă 8,4% din ofiţerii din armată.
         Aproximativ 30% dintre femei se află în unităţi se sprijin administrativ sau tehnic, 25% în şcoli sau stat major, 24% în unităţi de luptă sau operaţionale, 10% în unităţi de jandarmerie şi 9% în unităţi medicale. Aproape un sfert din femeile din armată au participat la misiuni externe.
         Vârsta medie a femeilor încadrate în armată este de 29,4 ani faţă de 33,3 ani pentru bărbaţi. 41% dintre femei sunt mame şi 3 din 4 împacă destul de bine viaţa profesională cu cea de familie. 66% dintre femeile din armată trăiesc în cuplu şi 75% dintre ele au ca soţ un angajat al armatei. Se observă că adesea cuplurile sunt din cadrul aceleiaşi arme.
         În cadrul jandarmeriei bilanţul recrutărilor pentru anul 2005 se prezintă astfel:
              - 84 de ofiţeri din care 37 sunt femei (din 2.680 de candidaţi);
              - 4071 de elevi subofiţeri din care 927 sunt femei (din 26.633 de candidaţi).

         GERMANIA

         Începând cu crearea Bundeswehr în 1955, Germania a avut una dintre cele mai conservatoare politici privind genul dintre toate statele NATO, ca reacţie la exploatarea tinerelor în timpul celui de-al doilea război mondial. Deşi, în concordanţă cu ideologia nazistă, femeile erau exceptate de la luptă, câteva sute de mii de femei, împreună cu băieţi şi fete au luptat în unităţile de artilerie doborând sute de avioane ale Aliaţilor.
         În 1975, primele femei medici au fost angajate în cadrul Bundeswehr.
         Abia în ianuarie 2001 a fost angajată prima femeie într-o unitate de luptă, ca urmare a unei decizii a Curţii Europene de Justiţie. Curtea a decis că îm-piedicarea unei femei să ocupe funcţii de luptă este împotriva principiului privind egalitatea de sex. Înainte ca legea să se schimbe, 4.400 de femei ocupau funcţii medicale sau de muzică în cadrul armatei germane. În ziua în care legea a intrat în vigoare, 1.900 de femei s-au înscris pentru a face parte din armată dar numai 244 au fost admise.
         În 2008, aprilie, 15.200 de femei serveau în cadrul Bundeswehr, reprezentând 8% din totalul trupelor germane.

         GRECIA

          Femeile reprezintă aproximativ 4% din armata grecească. Femeile medic sunt singurele care sunt ofiţeri superiori deoarece, la început, femeile se puteau înscrie doar la Şcoala militară pentru ofiţeri medicali şi doar din 1990 se pot înscrie şi la alte şcoli militare sau academii militare.

         ISRAEL

          În Israel, serviciul militar este obligatoriu pentru bărbaţi şi femei, cu unele excepţii: studenţii care urmează studii religioase într-o instituţie acreditată, femeile căsătorite, însărcinate sau care au copii. Recrutarea se face la vârsta de 18 ani, iar bărbaţii fac serviciul militar timp de 3 ani faţă de femei doar 21 de luni.
         SUA creşte ajutorul militar acordat Israelului pentru urmatorii zece ani cu 25% faţă de perioada trecută similară, până la 30 de miliarde de dolari. Conform unui raport pentru Congresul american, „ajutorul militar din partea SUA a ajutat la transformarea armatei israeliene întruna dintre cele mai sofisticate armate din lume. Ajutorul militar american a fost destinat păstrarii superiorităţii calitative a armatei israeliene faţă de armatele vecine, deoarece Israelul trebuie să se bazeze pe echipamente şi pe o pregatire mai bună pentru a compensa deficitul de trupe, în orice potenţial conflict regional“. 23% din bugetul apararii israeliene provine din SUA.
         O parte din ajutoarele oferite de americani (25%) sunt folosite inclusiv pentrucumpărarea de armament produs în Israel, nu doar pentru armament american. Datorită acestei oportunităţi, Israelul a dezvoltat o industrie de aparare ce se încadrează în primele zece din lume.
         Câteva femei pilot au făcut parte din armată în timpul războiului de independenţă din 1948 şi în cadrul operaţiunii Kadesh din 1956 , dar apoi forţele aeriene nu au mai acceptat femei până în 1994 când Înalta Curte a decis ca Forţele Aeriene să primească elevi femei.
         În 2001, prima femeie şi-a primit „aripile” de pilot de luptă.
         Până în 2005, aproape 83% din posturile din armată erau deschise pentru femei.

         ITALIA

          Până în anul 1999, legea excludea femeile din forţele armate. Deşi Parlamentul italian le-a permis apoi, prin lege, să servească în armată, accesul femeilor în şcolile militare rămâne limitat.
 

ALEXE ILEANA, ofiţer specialist, consilier juridic
 

Bibliografie:
         - http://www.cyberessays.com/Politics/134.htm
         - http://userpages.aug.com/captbarb/pregnancy.html
         - http://www.authueil.org/?2006/12/04/211-de-la-discrimination-positive
         - Military Women Take 200-Year Trek Toward Respect, Parity By Rudi Williams
         - http://www.dtic.mil/afps/American Forces Press Service
         - http://www.defenselink.mil/news/newsarticle.aspx?id=43226
         - http://www.nato.int/issues/women_nato/CWINF_guidance_%20FR.pdf
         - http://www.nato.int/ims/2007/win/events/CWINF%2025%20Anniversary.pdf
         - http://www.nato.int/issues/women_nato/index.html
         - hhttp://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/navy/taLes femmes militaires dans l’armée française - L’Observatoire social de la défense (SGA/DFP/OSD) 26 boulevard Victor, 00460 armées
         - www.rosadoc.be
         - http://www.forces.gc.ca/site/Newsroom/view_news_e.asp?id=1581
         - http://www.mfa.gov.il/MFA/History/Modern+History/Israel+wars/The+Sinai+Campaign+-+1956. htm
         - http://stiri.acasa.ro/articole/extern/armata-israeliana-sustinuta-din-bani-americani
         - http://www.globalsecurity.org/military/world/israel/army.htm
         - http://en.wikipedia.org/wiki/Military_of_Eritrea