|
AUSTRALIA
În Australia, bărbaţii erau reticenţi să ia femei în recunoaştere sau operaţiuni
speciale deoarece le era teamă că, în caz de luptă sau dacă erau descoperiţi, prioritatea lor ar fi fost să salveze femeia
şi nu să ducă la îndeplinire
misiunea. Dacă bărbaţii
pot fi „programaţi” să ucidă,
nu este la fel de uşor să fie
„programaţi” să neglijeze femeile.
Totuşi, problema poate
fi ridicată şi altfel: se întâmplă
ca fraţi sau tată şi fiu sau alte
rude apropiate de sex masculin
să lucreze unul cu celălalt şi
astfel să se simtă obligat să se
protejeze unul pe celălalt în pofida altor priorităţi care pot să apară într-o unitate.
Comandantul Linda Corbould (foto) a fost prima femeie comandant al unei
companii a Forţelor Aeriene Australiene.
În 1998, Australia a devenit a doua naţiune din lume
care le-a permis femeilor să-şi servească ţara pe submarine.
În 1991, în timpul Războiului din Golf, pe HMAS
Westralia (foto), a fost angajată pentru prima dată o femeie
marinar într-o zonă de luptă.
În 1992, au fost investigate acuzaţii de hărţuire sexuală la bordul HMAS
Swan şi, în 1998, investigaţii similare s-au desfăşurat la Academia Forţelor de
Apărare Australiene.
ANGLIA
Femeile sunt angajate în aproape toate posturile în cadrul forţelor armate britanice
cu excepţia celor care implică „apropierea de inamic şi uciderea acestuia”.
Personalul feminin reprezintă 9% din forţele armate britanice.
În timpul primului război mondial, femeile au făcut parte din armata britanică
ca bucătari, personal medical şi bisericesc, dar nu le era permis să devină ofiţeri şi
au fost multe dispute referitoare la plata acestora.
În 1938, a fost creat Serviciul teritorial Auxiliar format din 20.000 de femei
care îşi serveau ţara, în timpul conflictelor, în roluri ne-combatante. Abia în 1949,
femeile au fost recunoscute ca parte permanentă a forţelor armate britanice, deşi
rolurile combatante erau disponibile doar pentru bărbaţi.
Începând cu 1991, femeile au fost integrate în Marina Regală, în prezent,
personalul feminin comandând vase mici.
În 1999, unităţile armatei britanice formate exclusiv din femei au fost desfiinţate,
iar femeile au fost mutate în unităţile în care serveau bărbaţi.
Curtea Europeană de Justiţie a luat poziţie într-un caz în 1999 care privea
armata britanică. Marina refuzase să recruteze o femeie sub pretextul că tot personalul
său trebuia să fie capabil să comande unităţi de luptă. O femeie care a încercat
să se angajeze în Marină ca bucătar a fost deci refuzată, chiar dacă ea fusese deja
recrutată de către artileria regală, înainte. Curtea Europeană a dat câştig de cauză
marinei precizând că femeile au efectiv dreptul de a face parte din armată, dar nu
pe toate funcţiile.
Legislaţia europeană prevede egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei în
cadrul armatei, dar precizează că, pentru anumite funcţii, sexul poate fi considerat
drept factor determinant în vederea recrutării. Astfel, unităţile care desfăşoară
acţiuni de luptă pot fi considerate a fi rezervate doar bărbaţilor.
BELGIA
Armata belgiană recrutează femei începând cu anul 1976, deşi, la început, femeile
nu aveau acces la toate funcţiile. În prezent, ele fac parte chiar şi din unităţile
combatante.
7% din personalul forţelor terestre este feminin, un procent depăşit doar de
serviciul medical format din femei militari în proporţie de 20%. În decembrie 1999,
erau 3318 femei în armata belgiană; în forţele navale şi aeriene, există câte o femeie
locotenent colonel. Majoritatea femeilor din cadrul forţelor armate belgiene
sunt sub-ofiţeri. În plus, chiar dacă există şi femei în funcţiile înalte, majoritatea
este totuşi angajată în cadrul serviciilor administrative. Există încă o profundă inegalitate
pe verticală şi pe orizontală în cadrul armatei belgiene. La început, femeile nu îndeplineau decât funcţii medicale, administrative sau
de transport. Iniţial, gradele superioare nu erau accesibile femeilor deoarece le lipsea
vechimea în armată. Dar, acest fapt nu poate să explice inegalităţile produse la
alte nivele.
La început, integrarea femeilor în armata belgiană a întâmpinat numeroase
probleme. A fost necesar să fie adaptate regulamentele privind îmbrăcămintea şi
igiena pentru a le permite femeilor portul unor bijuterii, utilizarea machiajului şi
purtarea părului lung.
Oficial, femeile au acces la toate unităţile militare dar, în mod clar, femeile au
încă probleme să ajungă în poziţii administrative superioare. Este vorba adesea de
o lipsă a recunoaşterii calităţilor femeilor, de numeroase prejudecăţi şi de o formă
de intimidare sexuală. Pentru a pune capăt acestor practici, guvernul a promovat,
în 1997, egalitatea de şanse în rândul armatei, creând un „serviciu al încrederii”
care este format din 70 de oameni. În plus, ministrul apărării, André Flahaut, a
organizat, începând cu noiembrie 2000, Adunarea generală a femeilor din armată,
pentru a dezbate problemele cu care acestea se confruntă.
Un raport al armatei arată că există o problemă privind recrutarea femeilor
deoarece există prea puţine candidate care reuşesc să treacă de probele fizice.
Dar nu numai probele fizice le împiedică să facă parte din armată, ci şi
intimidările sexuale (mai ales în timpul formării profesionale şi în primii ani de
muncă) şi dificultăţile privind cumularea carierei militare cu viaţa de familie. Mai
mult de 2 din 3 femei coabitează sau sunt căsătorite cu militari. Majoritatea femeilor
nu au fost trimise niciodată în misiune în străinătate şi doar 4% dintre femei au
participat la misiuni pe teren.
În 1999, mai multe eleve din Şcoala militară regală au fost victimele unor
acte de intimidare din partea colegilor de sex masculin care au intrat în dormitoarele
fetelor. Incidentul a pus armata într-o situaţie delicată deoarece aceasta nu
a propus decât sancţiuni uşoare împotriva celor vinovaţi, dar mai ales deoarece a
devenit clar că subiectul era tratat cu dificultate de către conducerea militară.
Principalul obstacol privind o mai bună integrare a femeilor în armată este,
fără îndoială, specificitatea presupusă a armatei. Este vorba de o instituţie care
recrutează, formează şi încadrează forţe de luptă, oferind o meserie solicitantă
din punct de vedere fizic, considerată, în mod tradiţional, ca aparţinând bărbaţilor
şi care este foarte ataşată acestei tradiţii. Emanciparea femeilor în cadrul armatei
este, deci, contrară acestor principii. Este vorba de pierderea unei anumite puteri
de către bărbaţi şi, mai ales, de pierderea unei tradiţii.
CANADA
În timpul primului război mondial, peste 2300 de femei au lucrat pentru
Corpul Medical al Armatei; în timpul celui de-al doilea război mondial, numărul
acestora a crescut la 5000. În timpul războiului din Coreea, desfăşurat între
1950 şi 1953, aproximativ 5000 de femei şi-au servit ţara. Astfel, ele au condus
maşini încărcate cu echipament de luptă, au pliat
paraşute, au făcut diverse munci de birou, religioase,
de comunicaţii şi au gătit mâncarea. Nu li
s-a permis să servească pe nave de război sau să
facă parte din unităţile combatante.
În 1965, guvernul Canadian a decis să
permită unui număr de maxim 1500 de femei să
lucreze în cele 3 ramuri ale forţelor armate canadiene.
În 1970, guvernul canadian a creat un set de reguli pentru forţele armate
menit să încurajeze oportunităţile egale privind înrolarea, salariul, pensionarea şi
posibilitatea pentru femei de a ocupa orice funcţie în armată.
În 1974, maiorul Wendy Clay a fost prima femeie care a primit „aripile” de
pilot în cadrul Forţelor Armate Canadiene. Prima femeie pilot de elicopter a fost
în anul 1981 iar începând cu 1986 Canada a avut prima femeie
soldat de infanterie, prima femeie artilerist şi prima femeie
general de brigadă.
În anul 2000 maiorul Micky Colton a devenit prima femeie
cu 10.000 de ore de zbor pe un avion C-130 Hercules.
Începând cu 2002 femeile au putut să muncească pe submarinele
canadiene.
Pe 17 mai 2006, căpitan Nichola Goddard (foto) a fost
prima femeie canadiană ucisă în timpul operaţiunilor din Afganistan.
DANEMARCA
În Danemarca, femeile fac parte din forţele armate încă din 1934.
În 1962, Parlamentul danez a dat o lege prin care le-a permis femeilor să facă
parte din forţele armate daneze cu excepţia unităţilor implicate direct în lupte. În
1978, în urma studiilor efectuate, femeilor li s-a permis să se înroleze/angajeze în
toate structurile forţelor armate daneze.
În 2002, cel mai mare grad obţinut de către o femeie în armata daneză a fost
cel de locotenent colonel din 862 de femei angajate dintre care 98 ofiţeri. NATO
raportează că sistemul militar danez nu promovează femeile pe posturi de lider.
ERITREA
În Eritrea, serviciul militar este obligatoriu pentru
bărbaţi şi femei. Perioada de 1 an şi jumătate este împărţită,
conform Constituţiei, astfel: 6 luni de antrenament militar
şi 1 an de muncă în cadrul proiectelor naţionale de
reconstrucţie a ţării.
Femeile soldaţi au jucat un rol important în timpul războiului civil şi în timpul
disputelor de la graniţa cu Etiopia, deoarece acestea reprezintă mai mult de
25% din armata eritreană.
FINLANDA
În timpul războiului civil finlandez, câteva unităţi, formate din femei cu vârste
cuprinse între 16 şi 35 de ani, au primit o pregătire militară de bază. Unităţile
Naiskaarti, cum au fost denumite, au luptat alături de bărbaţi şi
au fost recunoscute pentru agresivitatea şi forţa cu care luptau.
După războiul civil, reacţiile privind femeile în armată au fost
ambivalente: pe de o parte aceste femei erau ocolite, iar pe de
altă parte erau admirate şi comparate cu amazoanele.
În 1918, a fost fondată organizaţia
de femei Lotta Svärd. Lotta nu făceau
parte din linia întâi, dar se ocupau de
sarcini importante din linia a doua.
În 1961, Forţele de apărare finlandeze
au început să înroleze femei
pentru activităţi din linia a doua. Acestea
au primit o uniformă specială şi nu
puteau avansa în grad.
Forţele de apărare finlandeze nu recrutează femei. Totuşi, începând cu anul 1995, femeile cu vârsta cuprinsă între
18 şi 30 de ani pot, în mod voluntar, să satisfacă stagiul militar obligatoriu pentru
bărbaţi, cu diferenţa că, în primele 45 de zile de armată pot să plece fără nicio
consecinţă. După acesta, ele trebuie să satisfacă stagiul militar care durează 6, 9
sau 12 luni având la final aceleaşi obligaţii ca şi bărbaţii în rezervă.
Anual, aproximativ 500 de femei satisfac serviciul militar comparativ cu
aproximativ 30.000 de bărbaţi.
Începând cu 1996, femeile care au terminat stagiul militar pot să se angajeze
în forţele armate. În anul 2005, erau angajate în cadrul forţelor armate 32 de femei,
ofiţeri de carieră.
FRANŢA
Centrul de studii în ştiinţe sociale al armatei franceze a încercat în ultimii
ani să înţeleagă mai bine fenomenul „feminizării” armatei. Întrebările cele mai
frecvente sunt:
- De ce am angajat femei în armată?
- Cum îşi trăieşte o femeie condiţia sa de femeie într-o lume majoritar
masculină?
Sunt patru factori care explică, în lumea occidentală, „feminizarea” armatei.
Pe de o parte, societatea recunoaşte femeile în mediul profesional al armatei. Pe
de altă parte, femeile militare reclamă, chiar ele, o îmbunătăţire a perspectivelor
de carieră în armată. Apoi, valorificarea forţei fizice, altă dată esenţială în armată,
a cedat locul stăpânirii tehnologiei, ceea ce este în favoarea femeilor. În plus, noile
generaţii de oameni politici sunt favorabili femeilor în cadrul armatei.
Asta nu înseamnă că femeile nu au probleme privind situaţia lor militară. În
primul rând, ele au dificultăţi în a obţine promovări, mai sus de anumite grade. Femeile
sunt excluse, în unele ţări, din posturile de luptă, ceea ce îi face pe specialişti
să vorbească de discriminare sexuală într-o lume militară care valorizează cultura
virilităţii. Astfel, femeile se găsesc în situaţia de a fi împărţite între identitatea lor
personală şi socială, de femeie şi identitatea profesională, de militar. Obligate să
se adapteze şi să facă concesii ele se integrează la cultura militară aducând foarte
puţine lucruri noi armatei – cu excepţia concediului de paternitate.
În unele ţări, aviaţia pare a fi cea mai deschisă primirii de femei, urmată de
marină şi apoi de forţele terestre. Se consideră că prezenţa femeilor va face să scadă
eficacitatea armatei şi atmosfera de aici; de asemenea, prezenţa femeilor va crea
impresia de pacificare a acestei meserii care are de-a face cu violenţa şi războiul,
în plus, se consideră că opinia publică nu este încă pregătită pentru a reacţiona la
pierderea unui militar femeie. Dar avantajele unei armate mixte sunt foarte puternice;
influenţa feminină este susceptibilă de a transforma modalităţile de comandă
şi relaţia cu autoritatea.
În 1792, Marie Charpentier a devenit prima femeie jandarm. Ea a participat
la asaltul împotriva Bastiliei în 14 iulie 1789.
Franţa a acordat femeilor un statut egal cu cel al bărbaţilor la începutul anului
1970, iar în `80 au fost luate măsuri cu privire la ameliorarea integrării acestora.
Teoretic, posturile din forţele armate ale Franţei sunt deschise femeilor, dar în
practică accesul acestora la anumite specializări care ţin de capacitatea fizică şi cea
a eficacităţii în luptă sunt restricţionate. Majoritatea femeilor lucrează în unităţi de
logistică şi de susţinere a luptei. Femeile au avut acces în Jandarmerie începând cu
anul 1983.
Un studiu din decembrie 2006 arată că femeile reprezintă 19% din personalul
militar francez. Acestora le este permis să lucreze în toate domeniile cu excepţia
submarinelor şi a controlului unei mulţimi de manifestanţi turbulenţi – în cadrul
jandarmeriei.
În anul 2004, în cadrul forţelor armate terestre, femeile reprezentau 10,8 %
din armată, acelaşi procent fiind valabil şi pentru marină, iar în cadrul forţelor
armate aeriene, femeile reprezentau 17,8 %. În jandarmerie, femeile sunt cel mai
puţin reprezentate – 6,9% la polul opus situându-se serviciul de sănătate al armatei
– 47%.
Femeile sub-ofiţer, în număr de 19.871, în anul 2004, reprezintă 11% din subofiţerii
din armată, iar femeile ofiţer, în număr de 2.853, în anul 2004, reprezintă
8,4% din ofiţerii din armată.
Aproximativ 30% dintre femei se află în unităţi se sprijin administrativ sau
tehnic, 25% în şcoli sau stat major, 24% în unităţi de luptă sau operaţionale, 10%
în unităţi de jandarmerie şi 9% în unităţi medicale. Aproape un sfert din femeile
din armată au participat la misiuni externe.
Vârsta medie a femeilor încadrate în armată este de 29,4 ani faţă de 33,3 ani
pentru bărbaţi. 41% dintre femei sunt mame şi 3 din 4 împacă destul de bine viaţa
profesională cu cea de familie. 66% dintre femeile din armată trăiesc în cuplu şi
75% dintre ele au ca soţ un angajat al armatei. Se observă că adesea cuplurile sunt
din cadrul aceleiaşi arme.
În cadrul jandarmeriei bilanţul recrutărilor pentru anul 2005 se prezintă astfel:
- 84 de ofiţeri din care 37 sunt femei (din 2.680 de candidaţi);
- 4071 de elevi subofiţeri din care 927 sunt femei (din 26.633 de candidaţi).
GERMANIA
Începând cu crearea Bundeswehr în 1955, Germania a avut
una dintre cele mai conservatoare politici privind genul dintre toate
statele NATO, ca reacţie la exploatarea tinerelor în timpul celui
de-al doilea război mondial. Deşi, în
concordanţă cu ideologia nazistă, femeile erau exceptate
de la luptă, câteva sute de mii de femei, împreună
cu băieţi şi fete au luptat în unităţile de artilerie
doborând sute de avioane ale Aliaţilor.
În 1975, primele femei medici au fost angajate
în cadrul Bundeswehr.
Abia în ianuarie 2001 a fost angajată prima femeie într-o unitate de luptă, ca
urmare a unei decizii a Curţii Europene de Justiţie. Curtea a decis că îm-piedicarea
unei femei să ocupe funcţii de luptă este împotriva principiului privind egalitatea
de sex. Înainte ca legea să se schimbe, 4.400 de femei ocupau funcţii medicale sau
de muzică în cadrul armatei germane. În ziua în care legea a intrat în vigoare, 1.900
de femei s-au înscris pentru a face parte din armată dar numai 244 au fost admise.
În 2008, aprilie, 15.200 de femei serveau în cadrul Bundeswehr, reprezentând
8% din totalul trupelor germane.
GRECIA
Femeile reprezintă aproximativ 4% din armata grecească. Femeile medic
sunt singurele care sunt ofiţeri superiori deoarece, la început, femeile se puteau înscrie
doar la Şcoala militară pentru ofiţeri medicali şi doar din 1990 se pot înscrie
şi la alte şcoli militare sau academii militare.
ISRAEL
În Israel, serviciul militar este obligatoriu pentru bărbaţi şi femei, cu unele
excepţii: studenţii care urmează studii religioase într-o instituţie acreditată, femeile
căsătorite, însărcinate sau care au copii. Recrutarea se face la vârsta de 18 ani, iar
bărbaţii fac serviciul militar timp de 3 ani faţă de femei doar 21 de luni.
SUA creşte ajutorul militar acordat
Israelului pentru urmatorii zece ani cu 25% faţă
de perioada trecută similară, până la 30 de miliarde
de dolari. Conform unui raport pentru Congresul
american, „ajutorul militar din partea SUA
a ajutat la transformarea armatei israeliene întruna
dintre cele mai sofisticate armate din lume.
Ajutorul militar american a fost destinat păstrarii
superiorităţii calitative a armatei israeliene
faţă de armatele vecine, deoarece Israelul trebuie
să se bazeze pe echipamente şi pe o pregatire
mai bună pentru a compensa deficitul
de trupe, în orice potenţial conflict regional“.
23% din bugetul apararii israeliene provine
din SUA.
O parte din ajutoarele oferite de americani
(25%) sunt folosite inclusiv pentrucumpărarea de armament produs în Israel, nu doar pentru armament american.
Datorită acestei oportunităţi, Israelul a dezvoltat o industrie de aparare ce se
încadrează în primele zece din lume.
Câteva femei pilot au făcut parte din armată în timpul războiului de
independenţă din 1948 şi în cadrul operaţiunii Kadesh din 1956 , dar apoi forţele
aeriene nu au mai acceptat femei până în 1994 când Înalta Curte a decis ca Forţele
Aeriene să primească elevi femei.
În 2001, prima femeie şi-a primit „aripile” de pilot de luptă.
Până în 2005, aproape 83% din posturile din armată erau deschise pentru
femei.
ITALIA
Până în anul 1999, legea excludea femeile din forţele armate. Deşi Parlamentul
italian le-a permis apoi, prin lege, să servească în armată, accesul femeilor în
şcolile militare rămâne limitat.
ALEXE ILEANA, ofiţer specialist, consilier juridic
Bibliografie: - http://www.cyberessays.com/Politics/134.htm
- http://userpages.aug.com/captbarb/pregnancy.html
- http://www.authueil.org/?2006/12/04/211-de-la-discrimination-positive
- Military Women Take 200-Year Trek Toward Respect, Parity By Rudi Williams
- http://www.dtic.mil/afps/American Forces Press Service
- http://www.defenselink.mil/news/newsarticle.aspx?id=43226
- http://www.nato.int/issues/women_nato/CWINF_guidance_%20FR.pdf
- http://www.nato.int/ims/2007/win/events/CWINF%2025%20Anniversary.pdf
- http://www.nato.int/issues/women_nato/index.html
- hhttp://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/navy/taLes femmes militaires dans l’armée française
- L’Observatoire social de la défense (SGA/DFP/OSD) 26 boulevard Victor, 00460 armées
- www.rosadoc.be
- http://www.forces.gc.ca/site/Newsroom/view_news_e.asp?id=1581
- http://www.mfa.gov.il/MFA/History/Modern+History/Israel+wars/The+Sinai+Campaign+-+1956.
htm
- http://stiri.acasa.ro/articole/extern/armata-israeliana-sustinuta-din-bani-americani
- http://www.globalsecurity.org/military/world/israel/army.htm
- http://en.wikipedia.org/wiki/Military_of_Eritrea
|