Competenţa reprezintă capacitatea cuiva de a soluţiona corespunzător o problemă, de a lua decizii potrivite, de a îndeplini o misiune sau de a practica o profesie în bune condiţii şi cu rezultate recunoscute ca bune. Aceasta se probează prin cunoştinţe teoretice, prin priceperea şi abilitatea de a se folosi de ele în desfăşurarea unei anumite activităţi (profesionale, sociale, culturale, sportive etc.) şi de a obţine rezultate apreciate de cei din jur (colegi, şefi ierarhici, spectatori, cititori, membri ai unei organizaţii sau colectivităţi umane în general).
          Competent este considerat omul bine informat, recunoscut pentru capacitatea de a face ceea ce face aşa cum trebuie, de a emite păreri şi aprecieri (despre un obiect, fenomen etc.) în cunoştinţă de cauză, demn de luat în seamă.
          De educatorii (profesori, învăţători şi educatoare) care reuşesc să se impună prin anumite calităţi şi mai ales prin rezultatele obţinute de elevii lor pe parcursul orelor de şcoală şi mai târziu în cariera profesională şi în viaţă, ne amintim cu plăcere şi le suntem recunoscători pentru investiţia de ştiinţă, de cultură şi de omenie pe care au făcut-o în noi, în timp ce alţii se pierd în negura vremurilor, a amintirilor.
          Pentru acest prestigiu, clădit cu trudă, pe o autoritate de competenţă (nu doar una de funcţie), îşi „dispută” directorii de şcoli personalul didactic, iar părinţii, şcolile la care-şi vor da copiii; pe profesorii competenţi se dau adevărate „bătălii”, deoarece ei sunt cei care determină şi menţin prestigiul unor instituţii de învăţământ şi dau generaţii de elevi temeinic pregătiţi.
          Competenţa profesională a educatorilor este înţeleasă diferit, astfel :
               • elevii (mulţi dintre ei) îi consideră buni pe cei toleranţi şi îngăduitori, preferă profesorii mai puţin exigenţi, deşi, ulterior, le reproşează acest lucru;
               • părinţii dimpotrivă, apreciază profesorii care izbutesc să-i determine pe elevi să înveţe şi să dobândească acele trăsături de voinţă şi de caracter care să le ofere succesul în viaţă;
               • inspectorii de specialitate îi consideră „buni” pe profesorii bine pregătiţi la disciplina pe care o predau;
               • unii directori, pe cei care nu-i incomodează şi nu le pun probleme în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
               • cercetătorii consideră că este dificil să se stabilească precis acele trăsături caracteristice ale profesorilor care influenţează în mod decisiv procesul de învăţământ al elevilor.
          Competenţa profesională a educatorului este acel ansamblu de capacităţi cognitive, afective, motivaţionale şi manageriale, care interacţionează cu trăsăturile de personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calităţile necesare efectuării unei prestaţii didactice care să asigure îndeplinirea obiectivelor proiectate, iar performanţele obţinute să se situeze aproape de nivelul maxim al potenţialului elevilor.
          Competenţa derivă din rolurile pe care profesorul le îndeplineşte în cadrul organizaţiilor şcolare şi anume:
               - transmite informaţii, le selecţionează şi le prelucrează din punct de vedere didactic, pentru a le adapta la sistemul de gândire al elevilor, la nivelul lor de înţelegere;
               - creează situaţii de învăţare cât mai favorabile pentru atingerea obiectivelor pedagogice proiectate;
               - imaginează strategii de predare-învăţare care să asigure succesul şcolar;
               - învăţarea, o dirijează, controlează şi o evaluează;
               - îndeplineşte rolul de consilier: îi îndrumă pe elevi către alte surse de informaţie, îi familiarizează cu metodele şi tehnicile de muncă intelectuală.
          Din aceste roluri decurg dimensiunile competenţei profesionale a educatorilor. Acestea sunt - competenţa de specialitate;
               - competenţa psihopedagogică;
               - competenţa psihosocială şi managerială.
          Competenţa de specialitate cuprinde trei capacităţi principale:
               - cunoaşterea materiei;
               - capacitatea de a stabili legături între teorie si practică;
               - capacitatea de înnoire a conţinuturilor în consens cu noile achiziţii ale ştiinţei domeniului(dar şi din domenii adiacente).
          Competenţa psihopedagogică cuprinde cinci capacităţi:
               - capacitatea de a cunoaşte elevii şi de a lua în considerare particularităţile lor de vârstă şi individuale la proiectarea şi realizările activităţilor instructiv-educative;
               - capacitatea de a comunica uşor cu elevii, de a-i influenţa şi motiva pentru activitatea de învăţare, în general, şi pentru învăţarea unei discipline de studiu, în particular;
               - capacitatea de a proiecta şi a realiza optim activităţi instructiv-educative (precizarea obiectivelor didactice, selecţionarea conţinuturilor esenţiale, elaborarea strategiilor de instruire, crearea unor situaţii de învăţare adecvate, stabilirea formelor, metodelor si instrumentelor de evaluare etc.);
               - capacitatea de a evalua obiectiv programe şi activităţi de instruire, pregătirea elevilor, precum şi şansele lor de reuşită;
               - capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire şi autoeducare.
          Competenţa psihosocială şi managerială cuprinde patru capacităţi:
               - capacitatea de a organiza elevii în raport cu sarcinile instruirii şi de a stabilii responsabilităţi în grup;
               - capacitatea de a stabili relaţii de cooperare, un climat adecvat în grupul de elevi şi de a soluţiona conflictele;
               - capacitatea de a-şi asuma răspunderi;
               - capacitatea de a orienta, organiza si coordona, îndruma şi motiva, de a lua decizii în funcţie de situaţie.
          Există o mare diversitate de caracteristici pe baza cărora este apreciată activitatea profesorilor (în prezent sunt necesare noi proceduri de evaluare a profesorilor) –în acest scop e necesar să se răspundă la întrebările: ce se înţelege prin:
               - priceperi pedagogice - „mijloacele pe care le folosesc profesorii pentru a pune în aplicare cunoştinţele lor despre predare. De exemplu: a pune întrebări care să determine gândirea critică sau evaluativă; a folosi modele/ metode alternative de predare pentru a familiariza elevul şi pentru a diferenţia subiectele; modalităţi diferite de a câştiga şi menţine atenţia elevilor”.
               - competenţa pedagogică – „rolurile, responsabilităţile şi funcţiile cerute ca profesorul să-şi fundamenteze o anumită poziţie în procesul instruirii. De exemplu: pregătirea unor planuri pentru o unitate sau o lecţie; menţinerea elevului în acea stare stimulativă pentru ca acesta să-şi îndeplinească sarcinile în procesul de învăţare; lucrul cu administratorii şi colegii; interacţiunea cu părinţii”.
               - performanţa profesorului – „este ceea ce face un profesor în profesiunea lui, mai mult decât ce poate face; ea depinde de competenţa, contextul în care lucrează şi de capacitatea profesorului de a-şi aplica priceperile în orice moment dat”.
               - eficienţa profesorului – „efectul pe care îl are performanţa profesorului asupra elevilor; nu depinde numai de competenţă şi performanţă ci şi de răspunsurile elevilor. Aşa cum competenţa nu poate anticipa performanţa în situaţii diferite, aşa şi performanţa profesorului nu poate anticipa rezultatele în situaţii diferite”.
          Principalele roluri didactice ale profesorului sunt:
               • furnizor de informaţie;
               • model de comportament;
               • creator de situaţii de învăţare;
               • consilier şi orientator;
               • evaluator şi terapeut;
               • organizator şi conducător.
          Pe baza acestora se pot stabili competenţele corespunzătoare şi capacităţile care le sunt subsumate, putându-se proiecta un profil de competenţă al profesorului.
          Aptitudinile sunt definite ca fiind „componenţe instrumental-operaţionale ale personalităţii care permit desfăşurarea cu rezultate superioare a anumitor tipuri de activităţi”.
          Nivelul de dezvoltare a aptitudinilor este dat de indicatori ai performanţei, cum sunt: rapiditatea, precizia, productivitatea, originalitatea, eficienţa etc.
          Aptitudinea pedagogică este definită ca „o formaţiune psihologică complexă care, bazată pe un anumit nivel de organizare şi funcţionalitate a proceselor şi funcţiilor psihice, modelate sub forma unui sistem de acţiuni şi operaţii interiorizate, constituit genetic conform modelului extern al activităţii educaţionale, facilitează un comportament eficient al cadrului didactic prin operaţionalizarea adaptativă a întregului conţinut al personalităţii sale”.
          Aptitudini ale profesiunii de cadru didactic (psihograma):
               1 - Calităţi senzoriale:
                    - văz (acuitate vizuală);
                    - auz (sensibilitate absolută şi diferenţială fină).
               2 - Calităţi ale aparatului locomotor si al fizionomiei de ansamblu (înfăţişare agreabilă, posibilitate de deplasare şi utilizării normale a braţelor ).
               3 - Calităţi ale limbajului (comunicare verbală normală, exprimare expresivă, clară, inteligibilă)
               4 - Atenţie (concentrată, distributivă, mobilitatea atenţiei, spirit de observaţie).
               5 - Calităţi intelectuale:
                    - reprezentări;
                    - memoria (vizuală, auditivă, memorie imediată, de durată, promptitudine în recunoaştere şi reactualizare).
                    - gândire (flexibilitate mentală, raţionament abstract, capacitate de analiză şi sinteză, priceperi de organizare, gândire creativă, capacitate de ordonare si sistematizare).
               6 - Aptitudini generale si speciale:
                    - inteligenţă;
                    - capacităţi psihopedagogice (capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de învăţare pentru elevi, de a face materialul de învăţare accesibil, de a înţelege elevul, de a pătrunde în lumea lui interioară, creativitate în munca psihopedagogică).
                    - capacităţi psihosociale (capacitatea de a adopta un rol diferit, de a stabili uşor şi adecvat relaţii cu elevii, de a influenţa uşor grupul de elevi, de a comunica uşor şi eficient, de a utiliza în mod adecvat puterea şi autoritatea, de a adopta uşor diferite stiluri de conducere).
               7 - Procese afective şi de voinţă (rezistenţă la situaţii stresante, la oboseală, echilibru emoţional, blândeţe, promtitudine şi persistenţă în atingerea scopurilor propuse etc.)
               8 - Calităţi ale personalităţii (interes profesional crescut, sociabilitate, prudenţă şi moderare în reacţii, conştiinciozitate, seriozitate, simţul datoriei, autoritate, perspicacitate, lucid, calm, liniştit, încrezător, conlucrant etc.)
          Între aptitudini şi caracteristicile competenţei profesionale exista relaţii de interdependenţă.
          Când aptitudinile unor educatori sunt de nivel înalt (calitativ şi sub aspectul productivităţii), se spune că aceştia au talent pentru profesia de cadru didactic.
          Talentul pedagogic, asociat cu ansamblul capacităţilor care determină competenţa profesională, poate conduce la măiestrie pedagogică - presupune un şir de măsuri vizând selecţionarea, pregătirea iniţială şi pe parcurs a personalului didactic, dar si o motivare materială si morală mai puternică a personalului didactic.
 

POP ILIE – profesor de educaţie fizică şi sport
 

Bibliografie:
          - Jinga Ioan, Manual de pedagogie, 1998 – All Educational
          - Mânzat Mihai, Psihopedagogia instruirii, Editura „Pro Transilvania” 2000