1.Generalităţi
          În practica judiciară, expertiza medico-legală psihiatrică apare mult mai târziu faţă de alte practici expertale. Primul manual de psihiatrie judiciară şi socială, scris pe baze ştiinţifice, apare în anul 1877, fiind elaborat de medicul primar Alexandru Şuţzu. Această activitate ia amploare în ultimii 50 de ani, iar din 1962 capătă o orientare modernă.
          Cercetarea medico-legală psihiatrică poate contribui în mod considerabil la dezvoltarea domeniului criminologiei clinice. Rolul expertizei psihiatrice este acela de a furniza elemente medicale în măsură să prezinte personalitatea psihopatologică a unei persoane care a săvârşit o infracţiune sau să ateste sănătatea mintală în unele cazuri civile.
          Sarcina fundamentală este de a aprecia discernământul persoanelor, cu referire specială la starea psihică în momentul comiterii faptei.
          În efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice trebuie avute în vedere pe lângă stabilirea discernământului şi o serie de alte criterii medicale mai complexe, cum ar fi: raportul între conştiinţă şi tulburările psihice ale făptuitorului, precum şi dacă tulburările psihice au sau nu legătură de cauzalitate cu actul antisocial.
          Unii autori au numit discernământ „funcţia psihică care se manifestă în capacitatea subiectului de a concepe planul unei acţiuni, scopul ei, ordinea etapelor desfăşurării, săvârşirea ei şi rezultatul (consecinţele) care au decurs din săvârşirea ei. Este capacitatea subiectului de a organiza motivat activitatea sa”.
          Discernământul depinde de doi factori:
               - de structura personalităţii subiectului;
               - de structura conştiinţei acestuia în momentul comiterii faptei.
          În practică, discernământul a fost gradat în:
               - discernământ păstrat;
               - discernământ păstrat parţial;
               - discernământ diminuat;
               - discernământ abolit. Se cunoaşte că temeiul unic şi suficient al răspunderii penale este infracţiunea, iar aspectul uman al infracţiunii îl constituie vinovăţia. Principalul temei al vinovăţiei îl constituie intenţia, iar aceasta se defineşte în funcţie de discernământ. În consecinţă, numai persoana cu discernământ poate fi vinovată, poate fi responsabilă şi poate fi sancţionată penal. Cunoscând acest adevăr, unele persoane încearcă să evite sancţiunea penală, simulând lipsa discernământului. Cu toate că unii indivizi se pregătesc intens şi consultă persoane avizate, nu ajung la o simulare fidelă a simptomatologiei unei afecţiuni psihice şi sunt relativ uşor „demascaţi”.
          Tulburarea psihopatologică, prin ea însăşi, nu conferă circumstanţe atenuante decât în contextul celorlalte probe care pot oferi convingerea pronunţării de circumstanţe atenuante.
          După cum arată Codul de procedură penală (art.117), expertiza medico-legală psihiatrică este obligatorie în cazul infracţiunilor de omor deosebit de grav, precum şi în cazul în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată au îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

               2.Cadrul juridic şi organizatoric
          Manualele şi alte lucrări de specialitate încearcă să contureze un asemenea cadru, deşi acesta se referă în general la activitatea de expertiză medico-legală, fără reglementări speciale privind expertiza medico-legală psihiatrică, exceptând prevederile art.117 C.proc.pen. în vigoare, privind obligativitatea expertizei.
          Cadrul juridic şi organizatoric este limitat la unele prevederi din Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi legislaţia actuală privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.
          Principalele prevederi legislative care reglementează expertiza se află în Codul de Procedură Penală (art.116-127), Codul de procedură civilă (201-214), O.G.nr.1/2000 cu modificările ulterioare, H.G.nr.774/2000, Legea nr.459/2001, O.G.nr.57/2001, Legea nr.271/2004, Codul Familiei, normele procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor, altor lucrări medico-legale.

               3.Obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice
          O expertiză medico-legală psihiatrică nu poate fi redusă la formularea sau enunţarea unui diagnostic, ci presupune o finalitate social-juridică, ce îi conferă valoarea sa probatorie, concludenţa sa.
          Plecând de la prevederile legislaţiei actuale şi de la necesităţile practicii juridice şi de asistenţă medico-legală, obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice sunt:
               a) precizarea stării de sănătate (normalitate) psihică a unei persoane;
               b) caracterizarea complexă a personalităţii individului expertizat, cu specificarea trăsăturilor acesteia atât în legătură cu diagnosticul psihiatric, cât şi din punct de vedere socio-psihologic, în vederea deducţiei asupra unui potenţial de decompensare sau antisocial;
               c) stabilirea legăturii de cauzalitate între trăsăturile acestei personalităţi şi elementele constitutive ale actului infracţional sau antisocial săvârşit.

               4.Desfăşurarea expertizei medico-legale psihiatrice
          Examenul neuropsihiatric care se efectuează în situaţia când infractorul a fost descoperit imediat după comiterea faptei, reprezintă prima etapă a expertizei psihiatrice. Aceasta se efectuează de o comisie alcătuită din medic legist şi doi medici psihiatri. Acest examen trebuie să fie cât mai complet şi mai amănunţit.
          Rezultatul unui astfel de examen devine mai mult decât necesar, deoarece oferă organului de cercetare ori procurorului, datele necesare care să-i permită a lua hotărârea dacă va continua cercetările faţă de învinuit sau inculpat sau este necesar ca acesta să fie mai întâi internat într-un spital de profil.
          În practică se confundă examenul psihiatric cu expertiza psihiatrică, dându-i-se acesteia denumirea de primă expertiză.
          Frecvent se întâlnesc cazuri când rezultatul examenului neuropsihiatric este luat în considerare pentru a motiva o soluţie de neurmărire în temeiul art.48 Cod Penal.
          În ceea ce priveşte examenul neuropsihiatric, atunci când este făcut imediat după comiterea faptei, poate avea valoarea unei constatări medico-legale, cu toate că legiuitorul nostru, în art.114 C.proc.pen., nu l-a enumerat în cazurile pentru care se face.
          În efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice se parcurg următoarele etape :
               a) audierea învinuitului sau inculpatului pentru a se obţine date privind pregătirea şcolară, bolile de care a suferit, mediul în care a trăit, ocupaţia părinţilor, sursa (sursele) de existenţă, activitatea la locul de muncă, în timpul satisfacerii stagiului militar, viaţa de familie, etc;
          Tot prin audiere se poate remarca dacă acesta suferă de vreo afecţiune psihică care să-i altereze discernământul.
          Pentru aceasta este indicat ca procurorul sau organul de cercetare penală să posede un minim de cunoştinţe vizând principalele afecţiuni psihice întâlnite în practica expertizei medico-legale psihiatrice, şi anume: psihopatia, schizofrenia, paranoia, parafrenia, epilepsia, paralizia generală progresivă, boala Parkinson, scleroza în plăci, tulburări psihice de involuţie.
               b) strângerea actelor medicale, dacă există, cu privire la starea de sănătate a celui cercetat;
               c) internarea învinuitului sau inculpatului într-un spital de profil;
               d) ordonanţa de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice trebuie să conţină, în afara datelor de identificare ale celui ce urmează a fi expertizat, şi fapta săvârşită, încadrarea juridică, motivele ce impun efectuarea expertizei, întrebările la care expertiza urmează să răspundă, termenul de predare a raportului şi cine suportă cheltuielile ocazionate cu expertiza;
               e) cererea de efectuare a expertizei trebuie să conţină date privind infracţiunea, încadrarea juridică, antecedente penale, pregătirea şcolară, ocupaţia, comportarea în familie şi societate, comportarea în timpul cercetărilor, atitudinea faţă de fapta săvârşită, antecedentele medicale, etc.
          Ordonanţa împreună cu adresa - cererea de efectuare a expertizei - cu actele medicale ori foile de observaţii şi cu dosarul cauzei se înaintează Laboratorului Medico-Legal Judeţean ori Institutului de Medicină Legală prof. dr. Mina Minovici. Când expertiza urmează a se efectua de acesta din urmă, în adresă se face menţiune dacă este prima ori a doua expertiză.
          În efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice se fac o serie de investigaţii paraclinice şi examen psihologic.
          În mod necesar, concluziile comisiei de expertiză vor fi formulate într-un raport de expertiză care, conform art.123 C.proc.pen., trebuie să cuprindă:
               a) Partea introductivă:
               - componenţa comisiei;
               - organul de cercetare penală sau instanţa care dispune efectuarea expertizei;
               - data şi actul prin care s-a dispus expertiza;
               - datele personale ale expertizatului;
               - obiectul şi întrebările la care se va răspunde;
               - data efectuării expertizei.
               b) Cuprinsul:
               - antecedentele medicale şi juridice;
               - examenul somatic, neurologic, de alte specialităţi şi de la laborator, după caz;
               - examenul psihologic;
               - examenul psihiatric complet.
               c) Discuţia faptelor.
               d) Concluziile
          Acestea se vor referi la:
               - precizarea diagnosticului de fond şi a celui care se referă la starea actuală (cu excluderea simulării);
               - care sunt trăsăturile esenţiale ale personalităţii expertizatului, reflectate la diagnosticul precizat şi reflectarea în comportamentul deviant; ce tulburări sau manifestări funcţionale se adaugă în prezent, pentru caracterizarea stării actuale;
               - în ce stadiu evolutiv se află aceste tulburări, dacă ele au un caracter episodic, dacă s-au declanşat în momentul săvârşirii faptei antisociale, şi dacă prezintă riscul de cronicizare sau agravare;
               - dacă, prin trăsăturile patologice ale personalităţii şi prin caracterul manifestărilor comportamentale, favorizate de anumiţi factori endo sau exogeni, subiectul analizat prezintă periculozitate socială, potenţial infracţional sau de decompensare, precizare care stă la baza argumentării caracterului măsurilor preventive, de combatere şi recuperare, care sunt propuse sau către care se orientează comisia, în acest caz.
          Raportul de expertiză psihiatrică trebuie să conchidă, fără echivoc, dacă făptuitorul a săvârşit infracţiunea cu discernământ.
          Dacă în concluzii se menţionează că discernământul este mult diminuat şi că nu a putut aprecia consecinţele decurgând din fapta pe care a săvârşit-o, instanţa trebuie să dispună efectuarea unei noi expertize, potrivit prevederilor art.125 C.proc.pen., o atare concluzie a expertului fiind contradictorie, lipsită de exactitate. Rezultă că profesionalismul expertului în efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice este strict necesar.
          Trebuie precizat că expertiza medico-legală psihiatrică este supusă unor factori de eroare şi care, dacă se validează pot atrage erori judiciare.
          Erorile se pot clasifica în două mari categorii:
               - erori formale, care survin atunci când nu se respectă indicaţiile procedurale;
               - erori de fond, care sunt datorate în exclusivitate activităţii medicale din faza de examinare a subiectului sau în cursul activităţii în comisia de expertiză.
          Consecinţele unor astfel de erori atrag erorile judiciare foarte grave, prejudiciind fie societatea, fie libertatea unei persoane, depăşind astfel cadrul eticii medicale, încadrându-se în sfera largă a eticii sociale.
          Erorile de fond se pot datora:
               - surselor de informare;
               - subiectului expertizei (bolnavului);
               - examinărilor paraclinice;
               - medicului.
          Sintetizând regulile procedurale referitoare la efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice se poate spune că acestea constau în :
               - obligaţia organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată de a aduce la cunoştinţa experţilor obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă (art.120 C.proc.pen.);
               - această expertiză face parte din cadrul expertizelor medicale şi se execută în cadrul instituţiilor de medico-legale în care lucrează experţi oficiali în specialitatea respectivă;
               - dreptul experţilor de a lua cunoştinţă de materialul dosarului, necesar pentru efectuarea expertizei (în cursul urmăririi penale aceasta se va face cu încuviinţarea organului de urmărire), de a cere lămuriri cu privire la anumite fapte sau împrejurări ale cauzei (art.121 C.proc.pen.):
               - obligaţia expertului de a întocmi un raport scris, opiniile separate fiind consemnate în raport sau într-o anexă (art.122 C.proc.pen.) care trebuie să includă între altele şi concluziile (art.123 C.proc,.pen.):
               - concluziile trebuie să cuprindă răspunsurile la întrebările puse şi aprecierea expertului asupra obiectului expertizei.

               5.Concluzii
          Expertiza medico-legală psihiatrică constituie activitatea interdisciplinară de asistenţă şi cercetare ştiinţifică în care responsabilitatea şi conştiinţa etică a experţilor este angajată în cel mai înalt grad.
          Etica diagnosticului psihiatric reprezintă o problemă de deontologie a expertului şi face parte din cadrul mai larg al deontologiei şi responsabilităţii medicale.
          Responsabilitatea expertului nu diferă de responsabilitatea oricărui cetăţean. Faptul că expertul execută o misiune în justiţie nu îi conferă nicio imunitate particulară (Dérobert).
          Calitatea de „auxiliar al justiţiei” nu-l exonerează pe expert de greşelile pe care le poate săvârşi în exercitarea funcţiilor sale, acesta fiind evident în cadrul strict al misiunilor sale.
          Progresele realizate în direcţia investigării şi tratării bolnavului psihic, actualitatea preocupărilor de verificare pe plan internaţional a criteriologiei şi finalizării expertizei medico-legale psihiatrice cu implicaţii în dreptul penal în ţările Uniunii europene ridică şi problema perfecţionării legislaţiei române cu referire la statutul bolnavului psihic, al asistenţei medico-social-juridice, precum şi a cadrului instituţional de asigurare.
          Cu cât datele celorlalte ştiinţe şi metodele proprii tehnicii criminalistice sunt mai perfecţionate şi mai bine folosite, cu atât ele sunt mai eficiente şi îşi vor aduce o contribuţie însemnată la realizarea scopului procesului penal: aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a făptuitorului.
 

DUMITRU CODRUŢ - Instructor de pregătire juridică
 

Bibliografie:
          - Scripcaru Gh.- Medicină legală, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993
          - Beliş V.- Tratat de medicină legală –vol.I, II, Ed.Medicală Bucureşti, 1995
          - Ioniţă M.,Draganici P.,Constantin R.- Expertizele-mijloc de probă în procesul penal, Bucureşti, 2000
          - Scripcaru V.,Astărăstoae V.,Băişteanu P – Psihiatrie medico-legală, Ed.Polirom, Iaşi, 2002
          - Iftenie V. – Medicină legală pentru facultăţile de drept, Ed.Ştiinţelor Medicale, Trustul Bucureşti, 2006