I. Atitudinea – definire, subiect al psihologiei sociale
          În România, majoritatea oamenilor sunt de acord asupra necesităţii schimbării, nu numai a structurilor politice şi economice, ci şi a modului de viaţă, a mentalităţilor, a stilurilor comportamentale, a atitudinii faţă de valori. Fiecare categorie socială şi profesională, fiecare individ însă vede acest proces de transformare în felul său; funcţia oficială, statutul său social, capitalul cultural dobîndit sunt doar unii dintre determinanţii diversităţii de opinii. Înainte de revoluţie, în România circula o formulă care poate sintetiza atitudinea unor categorii sociale faţă de îndeplinirea îndatoririlor profesionale: „Voi vă faceţi că ne plătiţi, noi ne facem că muncim”. Această formulare arată necesitatea schimbării unor atitudini faţă de serviciu.
          Conceptul de atitudine exprimă, în termeni generali, poziţia subiectului uman faţă de realitate ca întreg sau în raport cu anumite elemente ale acesteia. Atitudinea reliefează astfel dispoziţia internă a individului faţă de una sau alta dintre componentele existenţei naturale sau sociale, orientând conduita adoptată în prezenţa, reală sau simbolică, a acestei componente. Majoritatea autorilor concep atitudinea ca pe o structură integrativă tridimensională, având în acelaşi timp un caracter cognitiv (judecăţi, credinţe, cunoştinţe), afectiv (sentimente favorabile sau nefavorabile) şi conativ, concretizat în tendinţa sau predispoziţia de a acţiona sau reacţiona constant într-un anume fel (Doron, R., Parot, F., 1999, Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucureşti.)
          Atitudinea este o organizare psihică având o orientare negativă sau pozitivă în raport cu un obiect, orientare care se dezvăluie fie printr-un comportament global, fie printr-o serie de reacţii a căror semnificaţie este comună. Conceptul de atitudine şi cel de structură sunt vecine. Atitudinea nu este o reuniune de opinii sau de răspunsuri particulare şi heteronome, ci o îmbinare ordonată a tuturor acestor opinii şi răspunsuri. Funcţia ei este regulatoare; ea are un efect selectiv asupra ansamblului manifestărilor unui subiect. Conduita nu este urmarea ei imediată şi necesară. Crearea unei atitudini traduce crearea unui raport cu un obiect pertinent din punct de vedere social. (Moscovici, 1976, p. 498)
          Într-o altă abordare, putem defini atitudinea ca un mecanism complex care are o latură umană, ce ţine de personalitatea individului şi o latură abstractă ce este caracterizată de competenţe şi capacităţi cu valori exacte, tehnice.
          Componentele laturii umane se pot transpune în:
               - personalitatea individului, cu elementele sale funcţionale: temperamentul, caracterul şi aptitudinile;
               - educaţia pe care o are individul, sub aspectul educaţional formal, informal şi nonformal;
               - sistemul de valori pe care fiecare individ îşi fundamentează principiile şi priorităţile;
               - cultura de care beneficiază individul, sub toate aspectele sale;
               - nu în ultimul rînd, este vorba despre o filosofie de viaţă specifică fiecărui individ, filosofie aflată într-o continuă mişcare, evoluţie, interacţiune.
          Latura abstractă, având caracter preponderent tehnic, fix, standardizat, poate cuprinde:
               - competenţa profesională transpusă în cunoştinţe, abilităţi, experienţe utilizate în scopul îndeplinirii eficiente a atribuţiilor, sarcinilor, cererilor, aşteptărilor organizaţiei, fiind rezultatul interacţiunii a trei factori: pregătire, experienţă şi personalitate;
               - capacitatea de prelucrare şi interpretare a informaţiilor recepţionate de către individ, în scopul bine conturat al cerinţelor organizaţiei;
               - informaţia specializată, caracterizată prin specificul acesteia, nivelul complex de cunoştinţe, simboluri, caracteristică domeniului în care îşi desfăşoară activitatea individul;
               - nu în ultimul rând, putem afirma că latura abstractă este caracterizată de raţiune, sau raţionamentul tactic, tehnic, specializat, confirmarea sensului acţiunilor, activităţilor individului şi organizaţiei. Putem concluziona că atitudinea profesională reprezintă interacţiunea dintre A ŞTI, A ŞTI SĂ FACI şi A ŞTI SĂ FII.
               II. Atitudini profesionale
          Atitudinea A INFORMA
          Individul, ca fiinţă socială, având în vedere faptul că interacţionează în mod continuu şi constant cu celilalţi din jur, emite şi transmite anumite informaţii. La baza interacţiunii indivizilor stă COMUNICAREA.
          Un profesionist trebuie să posede abilităţi suficiente pentru a stabili o comunicare cu cei din jur. Ţinând cont de faptul că Jandarmria este o instituţie publică ce îşi desfăşoară activitatea în spaţiul public, acest lucru presupune că instituţia transmite informaţii în interiorul acesteia şi către exterior.
          De asemenea, însăşi prezenţa în spaţiul public reclamă capacitatea de a emite informaţii, iar acestea trebuie să-şi păstreze calitatea, consistenţa, obiectivitatea şi sensul exact, toate acestea ducând la conturarea unei capacităţi reale de comunicare.
          Adoptarea acestei atitudini necesită documentarea pertinentă asupra conţinutului comunicării, conţinut ce urmează a fi transmis celor interesaţi.
          Mesajul elaborat nu trebuie subiectivizat, ci adaptat cerinţelor şi scopului comunicării.
          Informarea presupune şi scopul bine determinat al unei acţiuni, activităţi, precum şi informaţii de interes pentru realizarea acestuia (zonă interzisă, trecerea oprită, măsuri cu caracter preventiv, rezultatul nerespectării dispoziţiei jandarmului, etc).
          Avertizările şi somările / somaţiile reprezintă adoptarea atitudinii, acestea avînd rolul de prevenţie, detensionare, aplanare a unei stări conflictuale.
          Adoptarea acestei atitudini este determinantă şi pentru promovarea procedeelor specifice de acţiune, informând pe cei interesaţi despre rolul şi locul instituţiei, precum şi justificarea legală a tuturor acţiunilor.
          Un alt element important pentru completarea acestei atitudini este promovarea imaginii jandarmului profesionist, implicit a imaginii instituţiei. De aici rezultă necesitatea conştientizării de către fiecare jandarm a rolului şi a locului în cadrul instituţiei, implicit a faptului că fiecare individ, ca parte componentă a instituţiei, reprezintă întregul, deci instituţia.
          În altă ordine de idei, adoptarea atitudinii A INFORMA sprijină şi acţiunile de colaborare permanentă cu comunitatea, relaţionarea cu persoane şi instituţii cu care Jandarmeria are încheiate parteneriate de colaborare.
          De asemenea, adoptarea atitudinii A INFORMA are rolul de a capta receptivitatea terţelor persoane ( martori oculari, martori asistenţi ).
          Un rol foarte important pentru definitivarea acestei atitudini îl are vocabularul şi limbajul utilizat de către jandarmul profesionist.
          Trebuie gestionată orice acţiune de informare prin evitarea barierelor în comunicare:
          a. Limbajul vorbitorului
          Cunoaşterea temeinică a legislaţiei conduce la comunicarea exactă a faptei sau a situaţiei şi încadrarea acesteia din punct de vedere juridic, prin folosirea unui limbaj adecvat situaţiei respective.
          b. Supraevaluarea
          Nu supraevaluăm vorbitul / comunicarea în detrimentul ascultatului. Ascultăm persoanele care fac obiectul, pentru a facilita comunicarea.
          c. Nu acţionăm sub impulsul egocentrismului, deci nu subevaluăm persoana din faţa noastră. Nu suntem singurii – şi nici nu trebuie într-o societate avansată – care cunoaştem regulile, implicit legislative, ale societăţii în care trăim.
          d. Ideile preconcepute reprezintă unul din pericolele unei comunicări ineficiente. Fiecare dintre noi este prizonierul unor idei preconcepute, chiar dacă socotim că avem convingeri obiective, dobândite în urma unor experienţe pe care le-am înţeles cum se cuvine ori în urma unor lecturi de bună calitate. Or, în acest caz, de unde oare să avem tocmai noi idei preconcepute? Alţii – da, fiindcă ei chiar demonstrează acest lucru ori de câte ori nu sunt de acord cu noi! Dacă lucrurile spuse vin în dezacord cu ceea ce aşteptăm, este dificil să ascultăm. Dar dacă suntem cu adevărat interesaţi de comunicare, ne dăm seama cu uşurinţă că este mult mai important să discutăm cu cineva care ne contrazice, care ne atrage atenţia asupra superficialităţii unei idei, asupra incoerenţelor în argumentare. O discuţie cu cineva care dă din cap afirmativ şi spune doar „da , da” nu ne va fi de nici un folos, oricâtă satisfacţie am simţi pe moment.
          e. Nu trebuie să fim prada tendinţei spre polemică. Rolul nostru este acela de a APLANA ŞI REZOLVA O SITUAŢIE CONFLICTUALĂ, nu de a o alimenta.
          f. Tendinţa de a încadra persoanele în anumite categorii stereotipe trebuie evitată.
          g. Lipsa de interes a destinatarului impune canalizarea efortului pentru suscitarea atenţiei acestuia la situaţia respectivă.
          h. Concluziile grăbite. Enunţarea răspunsului înaintea terminării întrebării îl poate bloca pe emiţător, iar comunicarea eşuează. În plus, gestul poate fi interpretat drept superficialitate sau dezinteres ori suficienţă. Anticipând ceea ce vorbitorul vrea să spună, terminând propoziţiile în locul lui nu înseamnă decât că îţi este suficientă propria-ţi prezenţă.
          i. Lipsa de cunoaştere sau volumul redus de cunoştinţe despre un anumit domeniu fac dificilă comunicarea. Este necesară specializarea pe anumite domenii, studierea aprofundată a legislaţiei şi a cazuisticii specifice.
          j. Incapacitatea de a asculta cum se cuvine poate interveni de asemenea, drept barieră în comunicare. Prin urmare se impune concentrarea efortului pentru obţinerea informaţiilor pertinente, necesare şi suficiente pentru evaluarea corectă a situaţiei.
          k. Încărcătura emoţională. Pentru rezolvarea situaţiei şi aplicarea măsurii poliţieneşti corespunzătoare trebuie avută în vedere starea emoţională a persoanei / persoanelor şi deci adaptarea măsurilor aplicate în funcţie de starea psihică a persoanei.
          Nu în ultimul rând, A INFORMA înseamnă A RĂSPUNDE în mod pozitiv aşteptărilor şi cerinţelor celor care investesc încredere într-o instituţie creată în slujba şi interesul lor.
 

MIREA VALENTIN - Instructor militar pregătire de specialitate
 

Bibliografie:
          - Paul Marinescu – Managementul instituţiilor publice
          - Mihai Mînzat - Psihologia instruirii