Din perspectiva acţiunilor militare, unităţile, în funcţie de natura şi valoarea acestora, condiţiile în care acţionează, forţele şi mijloacele la dispoziţie, trebuie protejate, iar operaţiile pe care le desfăşoară, asigurate.
          Conducerea protecţiei forţelor şi asigurării operaţiilor este atributul comandantului, iar pregătirea şi desfăşurarea măsurilor şi acţiunilor de asigurare şi protecţie se execută la toate eşaloanele, în orice situaţie şi tip de operaţie, pe baza directivei sau a ordinului de operaţie de la eşalonul superior, a deciziei comandantului, a forţelor şi mijloacelor avute la dispoziţie, a posibilităţilor acestora, precum şi a condiţiilor de climă şi relief din zona de desfăşurare a operaţiei, prin intermediul modulului de specialitate din cadrul comandamentului.
          Protecţia forţelor şi asigurarea operaţiei se desfăşoară în scopul pregătirii şi desfăşurării operaţiilor la nivelul de securitate stabilit, a diminuării ameninţărilor inamicului împotriva acţiunilor, dispozitivelor, personalului, tehnicii de luptă şi echipamentelor, pentru a permite conducerea şi desfăşurarea operaţiilor conform planificării. De asemenea, protecţia forţelor şi asigurarea personalului mai are drept scop menţinerea unei stări de securitate şi de încredere în cadrul forţelor proprii, precum şi desfăşurarea cu succes a operaţiilor în orice situaţie.
          Corespunzător fiecărei specialităţi militare, protecţia forţelor şi asigurarea operaţiei se realizează prin: siguranţă; protecţie electronică; contracararea efectelor operaţiilor psihologice ale inamicului; mascare; protecţie genistică; protecţie EOD; protecţie aeriană; apărare CBRN; protecţie împotriva sistemelor incendiare; protecţia informaţiilor; protecţie medicală şi sanitar-veterinară; protecţia mediului; protecţia muncii; activităţi de informare şi relaţii publice; asigurare topogeodezică; asigurare hidrometeorologică; asigurare cu resurse umane; evitarea fratricidului; asistenţă juridică şi asistenţă religioasă.
          Din perspectiva operaţiilor psihologice planificate, organizate şi executate în diferite teatre de operaţii, ca modalităţi distincte de protecţie a forţelor şi de asigurare a acţiunilor specifice, relevante sunt protecţia electronică, contracararea efectelor operaţiilor psihologice ale inamicului, protecţia informaţiilor, activitatea de informare şi relaţii publice, asistenţa juridică şi asistenţa religioasă.
          Protecţia electronică se asigură prin măsuri şi acţiuni active şi pasive, pregătite şi executate într-o concepţie unitară în toate tipurile de operaţii, în scopul protejării personalului, a instalaţiilor şi platformelor de luptă, împotriva efectelor acţiunilor de război electronic ale inamicului, concomitent cu asigurarea compatibilităţii electromagnetice a mijloacelor şi sistemelor electronice proprii.
          Din punct de vedere tehnico-tactic, protecţia electronică cuprinde mascarea şi dezinformarea electronică, asigurarea capacităţii electromagnetice a mijloacelor şi a sistemelor electronice proprii, protecţia împotriva bruiajului şi a focului adversarului, precum şi descoperirea, neutralizarea, distrugerea şi interdicţia utilizării mijloacelor electronice ale acestuia.
          Contracararea efectelor operaţiilor psihologice ale inamicului presupune măsuri, tehnici şi procedee iniţiate şi aplicate într-o concepţie unitară, cu scopul de a proteja forţele proprii şi populaţia din zona de desfăşurare a operaţiei împotriva mesajelor ostile sau de a reduce impactul acestora.
          Misiunile contracarării efectelor operaţiilor psihologice ale inamicului constau în menţinerea stabilităţii opiniilor, sentimentelor, atitudinilor şi comportamentelor personalului militar şi populaţiei civile, pentru a nu fi afectată îndeplinirea obiectivelor stabilite, alături de respingerea şi neutralizarea propagandei adversarului şi menţinerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al activităţii proprii de contrapropagandă. Tot din această categorie, mai fac parte consolidarea moralului, a încrederii personalului militar şi opiniei publice în capacitatea forţelor proprii de a învinge şi subminarea imaginii favorabile, reale sau fictive, promovate de propaganda adversarului despre propriul potenţial, toate acestea îndeplinindu-se prin acţiuni pregătitoare, preventive şi contraacţiuni.
          Din perspectiva activităţilor concrete desfăşurate pe acest segment, contracararea efectelor operaţiilor psihologice ale adversarului se realizează prin pregătirea psihică a efectivelor, protejarea împotriva influenţelor operaţiilor psihologice ale adversarului, influenţarea psihologică a acestuia, precum şi prin asigurarea suportului psihologic al operaţiilor de stabilitate şi de sprijin. Contracararea unor activităţi, programe sau campanii ostile de operaţii psihologice desfăşurate asupra populaţiei civile, forţelor proprii sau a celor aliate, este realizat, în funcţie de situaţia concretă, de către structurile de relaţii publice şi cele mass-media, în cooperare cu structurile de operaţii psihologice. Cadru de desfăşurare este coordonat şi armonizat de structurile de informaţii militare. În acest sens, structurilor de operaţii psihologice le revine sarcina analizei detaliate a surselor şi conţinutului mesajelor, a audienţelor ţintă, a mass-mediei utilizate şi a efectelor observabile şi cuantificabile produse ca urmare a operaţiilor psihologice ostile. În funcţie de rezultatele acestor analize şi de decizia comandantului sunt adoptate măsurile necesare privind derularea unui anumit curs de acţiune.
          Protecţia informaţiilor se realizează prin măsuri şi acţiuni organizatorice, informaţionale şi tehnice desfăşurate în scopul respectării regulilor de lucru în elaborarea şi exploatarea documentelor de conducere, informare şi de conducere în secret, al păstrării secretului asupra operaţiilor ce se pregătesc sau sunt în curs de desfăşurare (prin accesul limitat, autorizat şi ierarhizat la date şi informaţii), al ţinerii sub control a informaţiilor destinate publicului, protecţiei fizice şi criptografice a informaţiilor ce se transmit, precum şi disimulării informaţionale împotriva cercetării adversarului şi penetrării documentelor, materialelor, cifrurilor şi codurilor acestuia.
          În acest context, cerinţele pentru protecţia informaţiilor constau în întocmirea unui volum cât mai mic de documente având informaţii clasificate. Accesul trebuie să fie autorizat (personal autorizat şi instruit) şi limitat conform principiului „need to know”. Lucrul cu documentele clasificate să se facă numai în locuri sigure, bine păzite şi protejate cu sisteme care să excludă accesul neautorizat. De asemenea, mai este necesară păstrarea documentelor de conducere în secret, a sistemelor de cifru, a cheilor şi a codurilor, în locuri sigure. Este necesară şi asigurarea mijloacelor folosite în evacuarea de urgenţă sau la distrugerea documentelor în situaţii de pericol iminent care poate duce la capturarea sau copierea acestora de către adversar.
          Activitatea de informare şi relaţii publice se desfăşoară continuu şi sistematic, pentru asigurarea şi menţinerea unor raporturi favorabile atât în interiorul structurii militare, cât şi între aceasta şi administraţie sau serviciile publice, în folosul operaţie . Această activitate mai presupune şi informarea personalului asupra acestor aspecte, prin crearea şi menţinerea unei imagini favorabile forţelor proprii, prin informarea corectă asupra misiunilor unităţilor, deciziilor politice şi administrative referitoare la structura militară şi cu problemele de interes privind acţiunile ce se desfăşoară, prin creşterea responsabilităţii pentru îndeplinirea misiunilor, prin formarea şi dezvoltarea conştiinţei civice şi prin realizarea unei comunicări biunivoce permanente şi reciproc avantajoase între armată şi societatea civilă.
          Asistenţa juridică are ca scop principal respectarea în operaţie, a cerinţelor legilor ţării, a prevederilor regulamentelor militare şi ale dreptului internaţional aplicabil în conflictele armate. Prin aceasta se asigură respectarea limitelor dintre cerinţele militare şi restricţiile impuse, îndeplinirea misiunilor fără încălcarea normelor de drept, limitarea pierderilor colaterale în raport cu aşteptările, eliminarea discriminării în selectarea obiectivelor, proporţionalitatea între mijloacele şi metodele folosite în raport cu necesităţile militare, precum şi sesizarea oricăror încălcări ale prevederilor legale. Tot în acest context, prin asistenţa juridică se amplifică demnitatea, onoarea şi prestigiul moral al forţelor proprii şi, implicit, victoria acestora prin eliminarea crimelor, distrugerilor şi suferinţelor inutile.
          Asistenţa religioasă delimitează cultivarea valorilor religios-morale, patriotice, etice şi civice, în vederea realizării şi menţinerii unui nivel ridicat al moralului personalului. Aceasta se realizează prin pastoraţie individuală adecvată, predici şi slujbe religioase, în vederea îmbărbătării militarilor, fortificării voinţei, curajului şi sentimentului patriotic şi întăririi credinţei acestora.
          Concluziile rezultate din analiza actualei situaţii internaţionale confirmă pe deplin ipoteza potrivit căreia este diminuată probabilitatea de producere a unor conflicte militare interstatale de amploare şi de durată. Acestea sunt înlocuite aproape total cu alte forme de agresiune, de natură economică, politică, diplomatică, psihologică, definite de terminologia actuală ca fiind neconvenţionale.
          În consecinţă, au apărut şi prind contur noţiunile de confruntare economică, politică, psihologică sau diplomatică, iar din punct de vedere conceptual, dificultăţile şi particularităţile sunt reliefate în momentul în care se analizează cine şi în ce mod a pierdut confruntarea, ce mijloace au fost folosite, precum şi forţele care au fost angajate.
          Specialiştii militari în strategie şi tactică afirmă că un război poate fi câştigat sau pierdut prin anvergura campaniei militare desfăşurate de către părţile aflate în conflict deschis direct, ceea ce presupune, în faza iniţială, existenţa unei agresiuni care nu poate fi decât militară. În momentul în care se afirmă că împotriva unui stat s-a declanşat agresiunea, în mod clasic se menţionează data şi ora producerii actului, fiind de la sine înţeles că este vorba numai de agresiunea militară, făcându-se abstracţie de celelalte forme de agresiune care premerg, însoţesc sau urmează celei militare. Acest aspect are o justificare istorică, ţinând cont de faptul că omenirea a reţinut, în majoritatea cazurilor, numai conflictele care au fost rezolvate prin mijloace violente, pe calea armelor, prin intervenţia directă armată sau prin ameninţarea cu folosirea forţei armate, trecând pe plan secund presiunea sau agresiunea de altă natură.
          Acestea sunt considerentele datorită cărora, din punct de vedere cauzal, nu a putut fi motivată pe deplin dezmembrarea imperiilor, decăderea unor mari puteri şi civilizaţii, succesul rapid în convertirea unor întregi popoare la o nouă religie, menţinerea aproape intactă, deşi sub forme noi, a imperiilor coloniale, abandonarea propriilor dogme şi tradiţii, concomitent cu acceptarea şi însuşirea unor cu totul alte criterii civilizaţionale şi de etică sau religie, ca şi îndepărtarea şi înstrăinarea faţă de cultura naţională, în defavoarea preluării, de multe ori necondiţionate, a unor tradiţii şi norme de referinţă în totală contradicţie cu structura naţională a unei societăţi, a unei populaţii. Din această perspectivă, toate aceste elemente nu sunt consecinţa folosirii forţei armelor, a structurilor militare organizate şi pregătite în scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor politice ale unui stat, ci se prezintă sub forma proiecţiei acute a unor forme de agresiune internă şi externă de o formă deosebită, specială.
          Acest fapt a fost demonstrat pe deplin în cadrul războiului din Golf, când acţiunile de influenţare psihologică au fost tot atât de explozive ca şi rachetele lansate asupra obiectivelor strategice ale adversarului, iar cuvintele şi imaginile, iscusit exploatate au putut face dintr-un câmp de luptă scena unei mari victorii sau a unei mari şi rapide înfrângeri.
          Consecvenţa cu care sunt desfăşurate toate conflictele militare şi amploarea deosebită pe care le au acţiunile de influenţare psihologică şi de propagandă reclamă elaborarea încă din timp de pace a unor strategii unitare de asigurare psihologică a trupelor.
          Exprimată în termenii limbajului comun, asigurarea psihologică ar putea avea statutul oricărei alte forme de asigurare de luptă. Un element distinct constă în faptul că, în timp ce acestea sunt orientate cu precădere către protecţia împotriva unor tipuri specifice de acţiuni (cercetare, diversiune, atacul cu armele de nimicire în masă, atacul aerian, bruiajul radioelectronic etc.), asigurarea psihologică are în vedere oamenii sub aspectul eficacităţii în mânuirea mijloacelor militare în condiţii de mare dificultate, permanenta senzaţie de inferioritate numerică şi tehnică, izolare, stres, risc şi altele asemenea.
          Din perspectiva agresiunii psihologice şi a efectelor sale, organismul militar – ca subsistem al sistemului social – se prezintă într-o dublă ipostază: în primul rând, ca ţintă a agresiunii psihologice şi, în al doilea rând, ca apărător al populaţiei statului respectiv al propriului personal împotriva oricărui gen de agresiune, deci şi a agresiunii psihologice.
          Din punctul de vedere al segmentului reprezentat de confruntarea psihologică în cadrul unei acţiuni militare conjugate într-un teatru de operaţii, este de menţionat faptul că apărarea şi ofensiva în cadrul confruntării psihologice prezintă atât puncte comune, cât şi diferenţieri esenţiale faţă de conceptele similare aferente domeniului militar. Un aspect important este acela potrivit căruia cele două forme de confruntare nu au primordialitate una faţă de cealaltă, prezentând, în majoritatea cazurilor, un caracter de simultaneitate.
          Acţiunile psihologice cu caracter predominant ofensiv au o arie mai largă de cuprindere, fiind îndreptate atât împotriva adversarului reprezentat de un stat sau o alianţă de state care, prin grupuri special pregătite şi înzestrate atentează prin diferite forme la integritatea, suveranitatea şi independenţa propriei ţări, cât şi asupra adversarului potenţial sau probabil. De aici reiese faptul că acţiunile psihologice ofensive se desfăşoară înainte, pe timpul sau după conflictul militar propriu-zis, prin mijloace şi metode specifice.
          Acţiunile de influenţare cu caracter defensiv sau de consolidare psihomorală sunt proiectate şi se desfăşoară ca strategii de protecţie psihologică a trupelor proprii şi a populaţiei civile, atât în timp de pace, cât şi în timp de război, pentru contracararea acţiunilor psihologice cu caracter ofensiv ale adversarului.
          Pe cale de consecinţă, în statele cu o cultură organizaţională şi militară dezvoltată (Statele Unite ale Americii, Anglia, Franţa, Germania, Rusia, China etc.) a fost elaborată la nivel doctrinar şi acţional strategia confruntării şi a apărării psihologice care urmăreşte, în principal, delimitarea strictă a obiectivelor şi temelor primordiale de confruntare psihologică desfăşurate de statul în cauză, resursele şi resorturile politico-diplomatice privind susţinerea campaniilor de acţiuni psihologice în alt teritoriu decât cel naţional, dezvoltarea şi polivalenţa scenariilor psihologice necesare în vederea ducerii la îndeplinire a propriilor obiective, dezvoltarea capacităţii populaţiei de a rezista agresiunii şi de a susţine efortul material al apărării naţionale, implementarea dezideratului ca soldatul cetăţean să fie în măsură să reziste oricărei agresiuni psihologice sau de altă natură pe care ar avea-o de suportat în mod normal ca urmare a participării sale la acţiunile de luptă, precum şi păstrarea independenţei de decizie a organelor puterii naţionale în toate situaţiile politico-militare create.
          Obiectivele acţiunilor cuprinse în spectrul apărării psihologice sunt influenţate de formele de agresiune psihologică, de amploarea şi de intensitatea acestora, precum şi de starea psihomorală şi rezistenţa psihică a ţintei.
          Un prim aspect în acest sens, este reprezentat de faptul că aceste obiective vizează crearea condiţiilor necesare pentru ca agresiunea sau influenţarea psihologică a adversarului să nu aibă efectul scontat, să fie ineficientă Această activitate este cunoscută sub denumirea de pregătire psihică pentru luptă sau călire psihomorală şi se desfăşoară atât în timpul, cât şi în absenţa conflictului militar.
          Un al doilea aspect, este acela potrivit căruia, apărarea psihologică are drept scop combaterea acţiunilor de agresiune şi de influenţare psihologică ale adversarului, acţiuni care au penetrat propriul sistem defensiv şi au atins ţinta vizată, urmărindu-se limitarea efectelor şi aducerea subiecţilor la starea psihică anterioară.
          Un ultim aspect, îl reprezintă faptul că prin derularea acţiunilor psihologice cu caracter defensiv se urmăreşte blocarea sau distrugerea tehnicii, a armamentului şi a mijloacelor materiale folosite pentru agresiunea şi influenţarea psihologică adversă sau, în funcţie de situaţie, eliminarea adversarului care a declanşat acţiunile respective. Concluzionând, putem afirma că, din punct de vedere sintetic, acestea sunt formele de bază ale acţiunilor incluse în cadrul confruntării psihologice şi care pot avea loc în absenţa conflictului militar. De menţionat este faptul că, sub incidenţa acestor modalităţi concrete de acţiune, se află atât personalul instituţiei militare, cât şi populaţia civilă de pe întregul teritoriu care, în mod deschis sau voalat, a devenit zonă de interes vital pentru adversarul potenţial.
 

ANDREI FODOR - Ofiţer specialist analiză strategică şi programe
 

Bibliografie:
         • F.T. – 3, Manualul de Tactică Generală a Forţelor terestre, Bucureşti, Ministerul Apărării, 2007;
         • Cosma, Mircea, Protecţia psihologică în acţiunile militare, Sibiu, Editura Academiei Forţelor Terestre, 2002, vol. I;
         • Cdor. psih. dr. Cracsner, Constantin-Edmond (coord.), Psihologia organizaţiei militare şi selecţia psihologică a resursei umane, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, 2007;
         • Dulea, Gabriel, Psihologia terorii şi teroarea psihologică în situaţii de criză, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2006;
         • Juncu, Ioan (coord.), Agresiune şi apărare psihologică, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1994;
         • Perţea, Gheorghe, Psihologie militară aplicată, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2003;
         • Mr. Radu, Valentin-Marius, Protecţia psihologică a personalului, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1993;
         • Vlădoiu, Nasty, Protecţia informaţiilor: de la concept la implementare, Bucureşti, Editura Tritonic, 2006.